Pendejos

Imaginile ce urmeaza sunt desprinse dintr-un documentar filmat in 1970 si lansat aproape 30 de ani mai tarziu. Un film care inca incerc sa-l obtin, pe cai ilegale bineinteles – Message to Love.

Documentarul prezinta imagini inedite de la Wight Festival din 1970 avand ca protagonisti multi artisti de seama ai vremii, main act-ul festivalului fiind Jimi Hendrix care urma sa apara pentru ultima oara live in Anglia. Pentru alte aspecte inedite in ceea ce priveste decursul acestui festival in 1970, voi face trmitere la link-urile de mai sus – vin dupa o pauza prea lunga pentru a ma avanta ca-n vremurile bune cu tolba de cuvinte asupra voastra

DAR, revenind la imaginile despre care anuntasem in primul paragraf – acestea il infatiseaza pe Miles Davis care impreuna cu ceilalti flacai de pe scena au interpretat un set de 38 de minute, sub denumirea scurta si la obiect: Call it anything. ingioi.

Via Ada.

Tragedie în 3 acte

Read the rest of this entry »

Iată că pot veni şi cu ceva informativ, nu doar cu aberaţii. Rar, bineînţeles, căci nu informativitatea ne caracterizează.

Din categoria „ce n-aş da nici duşmanilor” avem astăzi nişte ierburi legale (până mâine), plus minus niscaiva chimicale, care fumate se pare că ar simula efectele cannabisul. De ce până mâine? veţi întreba. Pentru că, dacă am auzit eu bine, de mâine 1 octombrie comercializarea aşa-ziselor droguri legale va fi interzisă prin lege. În sfârşit. Read the rest of this entry »

Omul, în căutările sale şi nesiguranţa-i cronică are nevoie de apartenenţa la ceva, orice, care să-l facă să se simtă util, important, băgat în seamă.  Şi înainte să fie stelişti sau dinamovişti, rockeri sau rapperi, aceste oi în căutare perpetuă de turmă au găsit solidaritatea în hazard. Suntem români, deci fraţi. Eu unul refuz să fiu fratele altora, doar pentru motivul, insuficient din punctul meu de vedere, că suntem născuţi în aceeaşi ţară.

Read the rest of this entry »

Butonez din biroul meu de sticlă şi oţel. Mănânc o banană şi ştiu că ar trebui să fiu undeva în Brazilia, lovind un bananier cu piciorul şi aşteptând ca ciorchine de fructe să îmi pice în cap. Mă uit pe geam şi realizez că dacă ar fi bananieri la noi, nu ar cădea niciodată banane din ei. Doar praf, moloz şi câte un spălător de parbrize.

M-am oprit pentru o clipă din visare, identificând o nevoie lumească ce nu suportă aşteptare şi m-am coborât între muritori pentru un ştrudel. Read the rest of this entry »

Nu prea am timp să zăbovesc acum pe marginea acestei realizări, dar recunosc că aşteptam acest moment, al trecerii pe punct ro, ca pe 2012. Pentru cine nu ştie, în 2012 vor muri toţi proştii şi viaţa se va muta în natură. Noi, supravieţuitorii, vom creşte peşti şi capre. Şi albine care nu înţeapă. Ne vom legăna în vânt cântând imnuri inspiraţionale la chitări improvizate din crenguţe şi fire de păr. Vom convieţui în semi-pace cu vaci şi găini, iubindu-le ca pe aproapele nostru (nu e valabil dacă aproapele tău este Ghaddafi, de exemplu) şi mâncându-le din când în când. Dar despre toate acestea la momentul potrivit.

Acum avem lucruri mai importante de discutat. Vin în întâmpinarea voastră cu o ştire din Afganistan care mi-a captat atenţia. Read the rest of this entry »

Continuand trendul de postari sans text, ia uita-ti-va la baiatul asta: