„Acolo e poarta, desculților”

Auzi da ție îți vor ieși în fiecare zi biletele?

Așa s-a încheiat ziua 2, cu un egal spectaculos și cu 2 bilete bune. Azi vom fi mai îndrăzneți și vom pune 3.

Statistica zilei de ieri?

Profit : 40 lei

Diferență în creștere profit față de ziua 1: 39,15 lei

Beri consumate: greu de zis

Primul meci al zilei se anunță unul anost, între două echipe neinteresante. Unii cred că un meci atât de echilibrat ar trebui să fie și spectaculos, dar când jucătorii sunt atât de limitați tehnic, nu mă aștept la splendoare în iarbă. Prevăd o partidă cu multe pase greșite, multe stângăcii și în general mult fotbal prost.

Nu am cum să îi privesc cu ochi favorabili pe sloveni după ce au intrat în istorie ca cea mai slabă echipă care ne-a ținut departe de un Mondial, concomitent cu (ne)priceperea de antrenor a lui Hagi, și cum pariurile aici le pun în egală măsură cu capul și în funcție de preferințe personale, o să presupun că Slovenia va pierde sau va reuși cel mult un egal. Dar aș prefera să piardă.

Și iată că meciul pe care nimeni nu dorește să il vadă începe. Nici o echipă nu pare în stare să lege mai mult de câteva pase consecutive. Cei 22 de jucători par pescuiți din alt sport și puși împotriva voinței lor pe un teren de fotbal. „Hai, jucați-vă o oră jumătate cu balonul ăsta rotund!” Hm?

Serbia – Ghana va fi alt fel de afacere. Mă aștept ca sârbii să iasă triumfători din acest duel, deși ghanezii nu sunt o echipă deloc slabă, chiar și fără Essien. Ghana, finalistă a ultimei ediții a Cupei Africii, are o echipă puternică din punct de vedere fizic, cu câțiva jucători cunoscuți publicului larg și cu multe implanturi de la echipa de tineret a Ghanei.  Dar dacă echipa lui Antic se va ridica măcar la nivelul atins în preliminarii, Serbia va face un turneu mare.

Un jucător sloven tocmai a primit o minge în cap. Este trecut de minutul 30 și deocamdată este momentul cel mai palpitant al partidei.  Fără o alimentare continuă cu bere, acest chin ar fi de nesuportat. Cu bere, aștept aproape răbdător un gol algerian norocos.

Jucător australian de fotbal

Germania va bate Australia. Nemții au un lot tânăr, mai talentat ca în 2002 și 2006, mai talentat decât au avut de mult timp. The Socceroos, cum sunt  alintați jucătorii echipei naționale de fotbal de la Antipozi, se vor lupta și cu puțină șansă ar putea smulge un egal. Motiv pentru care există un bilet ce conține și această variantă. Apropo de Socceroos, cam fiecare echipă națională a Australiei are câte o poreclă oficială: Jucătorii de fotbal de tineret sunt Joeys, echipa de rugby = The Wallabies, echipa de fotbal fete = The Matildas șamd.  Sună puțin mai bine decât „tricolorii” în sus, „tricolorii” în jos.

Arbitrul are milă de noi și fluieră pauza. Algerieni și sloveni fug bucuroși la vestiare. Li se pare că se pricep cât de cât la fotbal, atât că acel balon rotund îi cam încurcă.

Bilete puse azi:

Bilet 1 (biletul sigur):

Algeria – Slovenia            1X

Serbia – Ghana                 1

Germania – Australia      1

Biletul 2 (biletul „Australienii viteji”):

Algeria – Slovenia            1

Serbia – Ghana                 1

Germania – Australia      X

Biletul 3(biletul „Australienii mai puțin viteji”):

Algeria – Slovenia            1

Serbia – Ghana                 1

Germania – Australia      1

5 lei pe fiecare

Cum am presupus, Domenech e un antrenor slab care nu știe să descuie echipe care se apără atent, cum a fost Uruguayul, cum am fost pînă și noi în ultimele 3 întâlniri cu francezii. Bilanțul zilei de ieri? 2 bilete pariate, 10 lei cheltuiți, 10,85 lei câștigați. Suntem pe plus!! Azi reinvestim banii în speranța unui profit mai mare de 85 bani.

Am început ziua prost și din lene nu am ajuns la casa de pariuri la timp pentru a pune un bilet care să includă și primul meci al zilei, Grecia – Coreea de Sud. Aș fi pariat pe asiatici. Sigur, zic asta la 1-0 , gol marcat de PacPacGol în minutul 5, dar îi văd pe coreeni ca pe o echipă incomodă. Care mai dau și gol. Iar grecii, cam de când au trecut la politeism la un singur Dumnezeu, nu prea mai fac bine nimic, cu excepția unui accident urât la Euro 2004, în care toată echipa a jucat foarte prost și Charisteas a avut bulan maxim, ispravă pentru care întreaga suflare fotbalistică mondială îi urăste.

Auzi da tu ești microbist sau cum?

Pandelis Mapetanos. Speranța unei națiuni în derivă.

Și oricum în Grecia e haos momentan. Și acolo se protestează pe bune, nu ca la noi, cu mici și bere și cerebel. Cam greu să se concentreze Charisteas să dea gol când țara e aproape de colaps. Meciul curge fără evenimente notabile, ne apropiem de pauză și elenii nu joacă nimic. Singura lor șansă e să intre Căpitanos și sa dea un gol cuspatele. Arbitrul fluieră, e pauză. Slavă domnului.

Altă reclamă penibilă. Conform Coca Cola (mai mult coca, mai puțin cola), Roger Milla are la îndemână o sticlă de Cola rece ca gheața de fiecare dată când e fericit. Băăă în Africa e sărăcie lucie, ăia n-au nici apă. În Mali mai mult de 70% din populație câștigă sub un dolar pe zi. Nu bea nimeni cola coaie.

(Asta cu Mali o știu dintr-un joc, de la rubrica „știați că”)

A început și repriza a doua și se făcu 2-0. Șansele să intre Pantelis se măresc văzând cu ochii. Nici nu am terminat bine propoziția și iată că inevitabilul se produce. Kapetanos Mapetanos e în teren.
După câteva minute, își arată calitățile trimițând o pasă bună mult peste poartă din 12 metri. Alte evenimente notabile nu se mai întâmplă și meciul se termină trist pentru greci.

”Arg. Nu tu mi-ai luat cocaina”, spune Maradona

Buuun, urmează meciurile cu interes pentru pariorul din mine. Argentina nu are cum să se împiedice în fața Nigeriei, oricât de prost antrenor ar fi Maradona. E la fel de prost ca Domenech, dar spre deosebire de francez are o echipă care cam joacă singură. Messi, Higuain, Tevez, Di Maria sunt jucători sclipitori care se descurcă și fără prea multe instrucțiuni. Iar Anglia nu va bate SUA pentru că e primul meci și în primele meciuri din grupe echipele se deschid puțin. Americanii se vor apăra bine și vor da măcar un gol. Eventual două.

Pariuri puse:
Bilet 1:
Argentina – Nigeria 1
Anglia – SUA X2
Am pariat: 10 lei

Bilet 2:
Coreea de Sud – Grecia 1 (nu a mai intrat pe biletul propriu-zis pentru că meciul tocmai începea)
Argentina – Nigeria 1
Anglia – SUA X
Am pariat: 5 lei

Tutu. Un om fericit. Până în minutul 79.

Mare lucru acest Campionat Mondial. E ca un fel de concediu în care te duci totuși la muncă. Productivitatea în timpul turneului scade drastic, mai mult dacă țara ta se califică, mai puțin dacă nu. În pauză Chivu și Lobonț au apărut într-o reclamă pentru o bere proastă, ca să îmi aducă parcă aminte că la noi productivitatea scade mai puțin.

De la golul africanilor mai mult am băut decât am scris. Campionatul Mondial este concomitent un campionat de îngurgitat bere fără limite. E minutul 79 și Rafa Marquez tocmai a egalat pentru Mexic.  Asta după ce mai devreme un jucător african desculț din punct de vedere al aptitudinilor fotbalistice a ratat din 6 metri.

Mexicul pare că se prăvălește acum spre careul lui Khune, portarul Africii de Sud, dorind să își adjudece toate cele trei puncte și să îmi strice mie ambele bilete. Comentatorul menționează că unul din jucători este legitimat la „orlando pirătz” (Orlando Pirates, adică) și urechile mele rămân iremediabil zgâriate.

Jucător din Africa de Sud. Desculț.

Dacă aș înjura în aceste reportaje, aș scrie ”futu-ți morții mă-tii!!”. Alt desculț african pe nume Mphela a dat în bară din 5 metri puțin lateral stânga și m-a enervat definitiv. Îmi pare rău pentru Mandela, Tutu, și toți ceilalți băieți veseli de acolo, dar mai mult de un punct nu fac Bafana ăstia. Bine, Mandela nu e tocmai vesel acum, având în vedere că ieri i-a murit o strănepoată care se întorcea spre casă după concertul de deschidere. Zile vin, zile trec, oameni mor. Să vină Franța – Uruguay.

Status bilete pariuri:

Bilet 1 (biletul aventuros):

Africa de Sud – Mexic 1

Uruguay – Franța 1

Am pariat: 5 lei

Am câștigat: pula

Bilet 2 (biletul sigur):

Africa de Sud – Mexic 1X

Uruguay – Franța 1X

Am pariat: 5 lei

Am câștigat: rămâne de văzut

Da, știu, nu am încredere că Franța poate să bată Uruguayul. Domenech e un antrenor prea slab pentru un lot atât de bun. În 2 ore voi afla dacă logica mea stă în picioare sau dacă sunt doar un parior dement.

Să îl atingă o femeie, mai ales! Cât pătimise! Cât suferise! El, un Gotti al Carpaţilor, ajuns după gratiile glaciale ale Penitenciarului Jilava din cauza excesului de zel al unor legiuitori băgăcioşi. Ce treabă aveau ei cu afacerile lui, cu demersurile lui de menţinere a ordinii într-o zonă atât de haotică precum Ferentariul. Da, acumulase ceva avere. Da, ameninţase indivizi, furase, dar nu mai mult ca alţii. Cum altfel să reuşeşti într-o ţară unde singura lege e cea a banului şi a puterii. Unde băieţii nu aplică legea justiţiei, ci legea brigăzii.  Acum venise din nou vremea sa.

Era la curent cu faptul că nimic nu se schimbase în Ţara Românească în cei 6 ani petrecuţi la răcoare. Boierii erau încă la putere, aparent alţii dar de fapt aceiaşi. Sau cu aceleaşi apucături. Asuprind iobagii fără milă. Şerifii erau puţini şi la fel de susceptibili la ameninţări sau mită. Aceste lucruri îl bucurau nespus pe Nuţu. Avea să îşi reia locul pe care îl merita, în avangarda unei societăţi bolnave, care avea nevoie de el.

Avea să se răzbune fără milă pe cei care îl legaseră şi îl aduseseră în faţa justiţiei. Avea să le găsească familiile şi avea să îi taie pe toţi cu maceta. Îi plăcea mult maceta. Aproape la fel de mult ca sabia.

Rânjind se opri în faţa portarului. Ultimul pas. Îi ură gardianului moarte. Simţea deja emanaţia libertăţii. Mirosea a praf, a blitzuri şi a cal. Uşa se dădu în lături şi un val de lumină inundă coridorul. Reporteri aşteptau cu sufletul la gură şi cu reportofonul în mână o declaraţie a sa. Nimic nu se schimbase în Ţara Românească.

Păşi triumfător afară. Pseudo-jurnaliştii aveau să fie lăsaţi cu buza umflată, căci el, Nuţu, nu dădea declaraţii. Nu din trufie, ci pentru că nu ştia să vorbească. Neavând nimic de zis, trecu de pâlcul de culegători de balegă verbală şi îşi luă în primire armăsarul. Un aghiotant îl ridică în şa, dar calul se împotrivi pentru că nu ştia cu cine are de-a face, şi aproape că îl trânti la pământ. Ateriză ca un Don, în picioare, şi privi patrupedul cu ură, iar acesta îşi ceru scuze.

Se urcă iar în şa şi privi spre aghiotanţii săi. “We ride north!”, părea să spună. Porni spre apus. După ce ajungea acasă, pentru îndrăzneala de a-l fi aruncat pe jos, avea să taie calul cu maceta.

Există însă acolo ceva mult mai îmbietor decât mirajul accesoriilor ieftine şi inutile. Există hot dog la 1 leu şi băutură fără limită şi încep să bănuiesc că marea majoritate a celor care umplu zilnic parcarea vastă din jurul magazinului au ca motiv principal al vizitei lor HOT DOG-UL LA 1 LEU. E atât de ieftin, hai să luam 10. Nu pot mânca decât 3, dar hai să luam 10.

Prajitura speciala de la Ikea

Şi uite aşa devine coada de la mâncare şi băutură mai mare decât cea de la casele pentru mobilă. Pentru că indiferent de cât de repede s-ar mişca bieţii angajaţi aduşi special din Stockholm, direct de pe platourile de filmare ale unei reclame la lenjerie Bjorn Borg, ei nu pot face faţă poftei nestăvilite a rumânului pentru HOT DOGI LA 1 LEU.

Totuşi, trăim într-o ţară unde foamea e mare şi alimentul principal, şaorma, costă de la 10 lei în sus – cu mici excepţii – deci sunt pregătit să accept acestă poftă nebună după crenwursti în pâine. Ceea ce rămâne însă peste puterea mea nemărginită (credeam eu, dar iată că nu) de înţelegere este comportamentul din preajma dozatoarelor de băutură. Tot la Ikea şi tot cu 1 leu primeşti un pahar mic spre mediu, cu o capacitate undeva la maxim 200 ml (estimez eu, care nu am fost niciodata un bun estimator) pe care pahar îl poţi reumple cu Pepsi, Mirinda şi alte otrăvuri la dozatoarele mai sus amintite, până te răstorni şi Pepsi îţi iese pe nas şi urechi, printre spasme.

În condiţiile date, este un mister felul în care cercopitecii se adună însetaţi în jurul dozatoarelor, privesc nedumeriţi butoanele de sub fiecare marcă de băutură, inscripţionate de la stânga la dreapta S – M – L – XL, privesc paharul din mâna lor, grohăie a nedumerire şi apasă, fără excepţie, butonul XL. Paharul se umple şi dă bineînţeles pe dinafară. Cercopitecii din jur nu corelează apăsarea butonului XL cu vărsarea sucului şi procesul se repetă la infinit, până când şi recipientul unde se adună tot acest suc vărsat se umple şi dă de asemenea pe dinafară. Masa se murdăreşte. Stockholmezii vin şi curăţă. Da capo.

'mmm.. unde e hot dog-ul si sucul?' intreaba cercopitecul

Întâmplător, eram prin preajmă când unul din dozatoare s-a defectat. Sau poate doar se terminase sucul. Am observat răbdător cum vită după vită priveşte la vita din faţă apasănd butonul magic şi primind decât sifon şi totuşi, vită după vită, au stat toţi răbdători la coadă, au apăsat butonul magic şi nu au primit decât sifon. Într-un final, m-am apropiat de cercopiteci, şi i-am spus celui care ajunsese în acel moment în faţă:

“Nu funcţionează dozatorul. Încercaţi la altul.”

Cercopitecul m-a privit cu ochii săi limpezi, precum vacile care pasc şi se opresc deodată, privind în jur speriate. Şi-a întors privirea înapoi la dozator de parcă i-am spus “apasă butonul magic”. A apăsat butonul magic. Şi nu a primit decât sifon.

Momentan, albumul poate fi comandat doar în format digital de la următoarele adrese, achiziţionând unul din cele două tricouri disponibile: http://noiigolani.ro/fiulrisipitor/ sau http://www.hadesrecords.com/fiulrisipitor. În momentul plasării comenzii veţi primi şi linkul de download. Este o iniţiativă lăudabilă realizată cu sprijinul băieţilor şi fetelor de la Noii Golani, iar toţi banii vor fi donaţi Liceului Ştefan cel Mare din Grigoriopol, Republica Moldova. Zilele acestea va apărea şi opţiunea de precomandă pentru varianta pe suport CD. Pentru detalii vizitaţi din când în când http://www.hadesrecords.com/blog

Cadrele insistente cu Hagi, nicidecum un neavenit, oglindesc însă perfect tendinţa din societatea românească. Faptul că una din cele două manşe ale finalei se va disputa la Bucureşti mă face să cred că tot soiul de cvasi vedete vor încerca să se afişeze acolo, să obţină bilete pe alte căi decât statul la coadă, pentru a fi prezente la un succes la care nu merită să asiste, pentru a fi surprinse de camere bucurându-se la un sport pe care nu îl înţeleg. Simona Nesenzual va ţopăi, Băsescu va sufla în goarnă, Elena Udrea va bate din palme. Se prefigurează o galerie sinistră.

Altfel vezi meciul cu vedeta in tribuna

Altfel, acest succes este unul logic. căci la Vâlcea există un cadru aproape perfect pentru performanţă de multă vreme şi prin urmare echipa a crescut mereu, pas cu pas, fără a căuta gloria imediată. Urmarea naturală ar fi construirea unei săli pe măsură la Vâlcea şi investiţii cu cap făcute de patronii altor echipe din campionatul intern, pentru a ţine pasul. Urmarea probabilă va fi un contract atribuit fără licitaţie, o sală de sport pe care se va cheltui dublu şi o nivelare în jos a nivelului competiţiei interne, în urma plecării afară a componentelor de bază ale lotului vâlcean. Continuitatea nu este punctul nostru forte.

planuri date peste cap

Continuitatea pare să fie însă o calitate binevenită a norului de cenuşă. Ca promotor al haosului în aceste vremuri moderne nu pot decât să mă bucur şi să privesc amuzat la orice disturbă mersul robotizat al lucrurilor în societate. Orice îi trezeşte şi îi scutură pe somnanbulii din jur are puteri de vindecare. E indicat să îţi fixezi ţeluri şi ţinte, dar vulcanul din Islanda serveşte drept aducere aminte că planurile inflexibile pot fi date peste cap cât ai clipi. Regret doar problemele create unor prieteni apropiaţi, ale căror planuri de vacanţă au fost aproape zădărnicite de erupţia vulcanică. În rest, sper ca pierderile companiilor aeriene să devină astronomice şi lumea să circule doar cu bicicleta şi căruţa. Amin.

P.S.: Din păcate, Naum mi-a luat-o puţin înainte cu Oltchimul, dar este un punct de vedere pe care l-am avut de duminică şi cum eu nu lucrez încă la o publicaţie, scriu când am timp.

P.S.2: Probleme de ordin tehnic mă împiedică să plasez pozele acestui articol acolo unde aş dori. Am renunţat după o jumătate de oră de încercări. Se pare că WordPress este viţelul de aur pe care l-am deificat prematur.

Preşedintele Poloniei a murit în urma unui accident aviatic. Odată cu el au trecut în lumea celor drepţi nevastă-sa şi numeroase căpetenii poloneze: Sobieski şi Fabianski şi mulţi alţi –ski. Neamul polon este în şoc şi doliu.

Neamul român este în derivă. Noi, din păcate, nu avem norocul polonezilor. Avionul nostru prezidenţial, deşi vechi, refuză să se prăbuşească. Preşedintele se plimbă în voie alături de feţe de vază şi nimic nu le perturbă liniştea. Nici o pasăre răvăşită de elice, nici un pilot neatent. Primul individ din stat mănâncă fistic prăjit la altitudine, fără frică.

Pe prispa Air Force Carpati

Dar nu ar fi frumos? Polonezii se ceartă acum vis a vis de locul de odihnă eternă al fostului preşedinte. Să-l îngroape sau nu în palatul nu ştiu care alături de toţi  regii şi eroii lor?

La noi nu ar exista asemenea discuţii. Ar suna Ivan, soldatul rus de lângă baza unde s-ar prăbuşi avionul.

-          Davai, aici Ivan, plutonier în armia ţării mamă. Văzut prăbuşit avion cu preşedintele vostru. Veniţi de-l luaţi.

-          Alo, da.  Ce?

-          Veniţi de luaţi cadavre, faceţi înmormântare cum se cuvine.

-          Costă bani?

-          Da.

-          Auzi măi Ivan, nu vrei tu să iei un sac mai mare şi să strângi cam ce găseşti pe acolo, trimiţi un curier, îl cinstim cu o bere când ajunge şi aia e..?

La final o melodie care mă obsedează de ceva vreme.

Râdeţi voi, dar lapidarea nu este o glumă. Mai ales dacă ai parte de nişte aruncători fără ţintă.

Ce oraş fără cusur trebuie că este Constanţa. Are şi samba asta tainele ei, necesită un antrenament, ceva cursuri, în orice caz, timp alocat. Timp pe care nu îl ai când duci în cârcă atâtea probleme spinoase ce ţin de bunăstarea oraşului. Probleme care nu există în Tomis, evident, iar Radu Mazăre poate onora asemenea invitaţii năstruşnice precum cea venită din partea unei şcoli de samba do Brasil.
Pe un car având ca temă globalizarea, pe o platformă ceva mai jos decât fostul campion mondial Cafu, iată-l pe dom’ primar dând din toate cele.

Mă întreb câţi candidaţi sunt pentru postul de primar al Constanţei. Mă bate gândul să mă alătur lor. Vreau să fiu ca Radu Mazăre.