Palmele îi transpiră întruna şi pachetul de şerveţele primit de la bunica nu mai face faţă. Încearcă să se ridice în picioare, dar genunchii îi tremură şi îl constrîng să se aşeze la loc. Se uită iar către coşul de gunoi, dar parcă nu mai are ce vomita. Încearcă să repete un vers, dar nu scoate decât un scâncet pierdut, de pisică rătăcită întro junglă cu tigri.
Deodată, uşa cabinei se deschide şi o femeie cu căşti şi legitimaţie de PROST TV la gât îl anunţă sec: “Cinci minute”. Uşa se închide la fel de repede şi rămâne iar singur. Aude chicoteli în dreptul uşii şi e convins că afară se pariază pe eşecul lui.
După rezultatele dezastruoase din 2011, Statul Român a decis să ia măsuri extraordinare pentru a evita o nouă calamitate. O analiză comandată de însuşi preşedintele ţării a concluzionat că vina principală o poartă sistemele de supraveghere prea stricte şi subiectele mult prea grele. Prin urmare, au fost înlăturate camerele de luat vederi din sălile de examen şi s-a luat decizia ca profesorii supraveghetori să părăsească încăperea în momentul începerii examenului. În plus, în secret şi neştiut de nimeni, corectorii au primit sarcina să valideze toate răspunsurile ca fiind corecte. Totul pentru a îmbunătăţi rata abjectă de promovare din 2011.
Dacă preoţii noştri ar avea măcar o oca mică din puterea lui Saruman de a prăvăli o tonă de zăpadă de la mare depărtare peste toată Frăţia Inelului (vezi link la final), atunci aş înţelege tot tamtamul cu sfinţirea apei. Dar nu au. Read the rest of this entry »
Lui Iulian Filipescu nu i se zice Tăndală degeaba. I se spune aşa în primul rând pentru că seamănă cu Tândală. Mai departe, lasă impresia că ar putea reacţiona aşa cum te-ai aştepta să reacţioneze Tândală. Că ar vorbi ca el. Că ar gândi ca el.
Dar ce mulţi poate nu ştiu e că Iulian a avut parte de câteva momente fabuloase de-a lungul carierei, iar la apusul ei şi-a trăit chiar şi clipa de glorie, pe când evolua în 2006 în Elvetia.
Iulian Felipe Tândală Filipescu
Se făcea că era ultima etapă a campionatului elveţian. Fc Basel era pe locul 1, la trei puncte in faţa echipei FC Zurich, iar sorţii programaseră meciul FC Basel – FC Zurich exact in această ultimă etapă fatidică. Decisiv, deci.
Doar o victorie putea trimite titlul spre Zurich, echipa cu golaverajul superior, dar favorita certă era echipa din Basel. Meciul a curs fără incidente până în minutul 30, când s-a intamplat ceva neprevazut. Ceva ce Inelul nu intentionase. Zurich a deschis scorul prin unul din jucatorii care jucau atunci la Zurich.
Haos. Delir. În Zurich, elveţieni în extaz aruncau cu ciocolată şi ceasuri în aer. În Basel, dădeau cu ele de pământ. În acel moment, Basel trecea pe locul 2, iar campioana era Zurich.
Meciul a continuat într-o notă fotbalistică. Ambele echipe atacau pe rând. A fost un du-te vino continuu fără momente notabile până prin minutul 70 când un jucător de la Basel a decis să întoarcă soarta partidei şi a marcat, modificând scorul înscris pe tabelă: 1-1! Campionatul revenea la Basel, zurichienii îşi ascuţeau cuţitele iar cei din Basel deja selectau domniţele care urmau să facă baie goale în ciocolată fierbinte.
În acest moment intră în scenă eroul nostru. Iulian, băiat de Slatina, fundaş de meserie, legitimat la FC Zurich, începe să urce. Şi urcă, şi urcă greu de parcă ar fi escaladat Mont Blancul, până când în minutul 92,45 ajunge finalmente în careul adversarilor. Şi tocmai pe când ajungea el acolo venea şi o minge centrată de pe partea dreaptă. Şi Iulian a făcut ce e plătit să facă, trimiţând balonul în aţe.
Atunci a revăzut cu ochii minţii ziua de 29 martie 2003, când Tata Puiu i-a zis “Azi joci fundaş stânga”. Gazonul era de fapt nisip, adversarul era Danemarca şi mingea a ricoşat din Iulian ca din colţul mesei. Scorul final a fost 5-2 pentru ei. Şi muulţi critici au răsărit ca ciupercile după ploaie pe capul bietului băiat. Dar azi! Azi el a dat cu piciorul decisiv (de mai multe ori, cum avea să reiasă ulterior) şi a căştigat campionatul Elveţiei. Le-a zis criticilor săi ” _|_ “.
'Cu piciorul! Şi cupa şi pe ăia din spate!' pare să zică el.
Arbitrul a fluierat finalul meciului şi Zurich era campioană. Ciocolata se acrise în Basel. Suporterii gazdelor nu au mai suportat umilinţa şi au năvălit pe gazon cu sutele, alergându-i pe jucătorii proaspătei campioane. Nu pentru a-i felicita.
Supărat că un regiment de suporteri frustraţi încercau să îi strice clipa de glorie şi temându-se pe bună dreptate pentru integritatea sa corporală, Iulian a lovit din nou decisiv cu piciorul. De mai multe ori. De fapt, se poate spune cu uşurinţă că a împărţit darnic picioare, în dreapta şi în stânga, cosind printre ultraşi cu crosa.
Mai jos puteţi viziona faze din acel meci. Din păcate rezumatul nu include şi bătaia apres les match.
Africa de Sud – Mexic. Bafana Bafana – Pendejos. Primul meci. Un miliard de vuvuzelas urlă furioase. În momentul în care încep acest reportaj, este minutul 55 și Tschabalala a înscris primul gol al Mondialului. Africa de Sud sărbătorește. Desmond Tutu dansează. Și redactorul acestui articol jubilează, căci am pus în total 10 lei pe victoria Africii de Sud sau pe egal. Raționamentul meu se bazează pe o statistică probabil irelevantă ce spune că niciodată țara gazdă nu a pierdut primul meci, dacă acel meci a fost si primul al campionatului. Read the rest of this entry »
Posted by sera | Posted in veselie trista | Posted on 10-06-2010
Păşea încet şi apăsat pe culoar. Fiecare pas îl apropia de ieşirea din colivie. În ochi avea speranţă, în suflet ardea dorinţa de răzbunare. Dar toate la timpul lor, întâi să iasă de aici, să facă un duş în siguranţă, să doarmă pe un alt pat decât unul supraetajat, să atingă o femeie între picioare.
Am impresia că orice român a fost măcar o dată la Ikea. Unii vin cu o listă bine definită şi cumpără exact ce au nevoie. Alţii merg să cumpere o măsuţă şi ajung la casă cu încă 10 obiecte în coş. Adică “la naiba, covoraşul ăsta costă doar 2 lei! Nu ne trebuie, dar COSTĂ DOAR 2 LEI!!”
Există însă acolo ceva mult mai îmbietor decât mirajul accesoriilor ieftine şi inutile. Există hot dog la 1 leu şi băutură fără limită şi încep să bănuiesc că marea majoritate a celor care umplu zilnic parcarea vastă din jurul magazinului au ca motiv principal al vizitei lor HOT DOG-UL LA 1 LEU. E atât de ieftin, hai să luam 10. Nu pot mânca decât 3, dar hai să luam 10. Read the rest of this entry »
Am stat eu ce am stat şi am chibzuit şi am ajuns la concluzia că cel mai bun loc de muncă din România este în Constanţa. La malul mării, în oraşul care se autoguvernează, funcţia de primar este precum o numire la curtea regală. Cetăţenii urbei duc un trai opulent, fără griji, fără drumuri nepavate, străzi neiluminate, câini ai străzii şi oameni asemenea. În aceste condiţii de lapte şi miere, în calitate de primar este nu doar normal, dar de-a dreptul meritat să îţi petreci majoritatea timpului în vacanţă. Read the rest of this entry »
