…sau o sesiune con los pendejos la una mica, care de obicei sunt mai multe si mai mari si mai verzi ca ale lor.
Posted by lheeo | Posted in imagini, veselie trista | Posted on 11-09-2007
Urmatoarele poze le pun pentru a va scoate din minti. Pentru a va mania. Pentru a va distruge. Pentru a demonstra ca se poate. Pentru ca trebuie sa deschideti ochii. Pentru ca voi trebuie sa va deschideti. Pentru ca trebuie sa iesiti din intuneric. Pentru ca trebuie sa renuntati. Pentru ca trebuie sa descoperiti. Pentru ca trebuie sa va depasiti. Pentru ca trebuie sa vedeti dincolo. Pentru a va arata ca exista mai sus decat sus. Pentru a va demonstra ca nu este sfarsitul ci doar inceputul. Pentru ca sa va fac sa cititi textu’ asta penibil. Pentru ca pot.
Un bust, o bucata de lemn, un lichid la indemana oricui…
Dupa multe incercari de a insira pe acest minunat blog cateva ganduri, am ajuns la concluzia ca poate a “posta” fotografii este o ideea mai “stralucita” in cazul meu (cum timpul nu imi permite altceva)… De ce?
“Fotografia este o cale directa de exprimare. Atata vreme cat aste te face fericit, e foarte bine. Daca reusesti sa-i faci si pe altii sa vada lumea cu ochii tai, e o mare valoare.” Cristian Tecu, Revista PHOTO, Editia Aprilie 2006.
Si ca sa nu ma mai lungesc, va invit sa priviti cateva poze… cu rugamintea urmatoare: I am just a beginner… Mai am multe de invatat…
*Pentru proiectul unei prietene, am “imprumutat” de pe plantatie o camera dragutza cu care am facut cateva fotografii “reusite” unor copii frumosi.
“Notiunea de “imagine reusita” depinde doar de privitor“.Cristian Tecu, Revista PHOTO, Editia Aprilie 2006.
Copilul 1.
Copilul 2 
Copilul 3
“Aceeasi imagine poate spune o poveste diferita daca este alb negru sau color. Alegerea este a fotografului, in functie de ceea ce vrea sa transmita.” Luca Babini, Revista PHOTO, Editia Aprilie 2006.
Cam atat. Va multumesc pentru atentie si le multumesc copiilor care au fost de acord cu postarea pozelor pe acest blog. Keep doin’ yo thing! You are lovely.
Take care now.
De cate ori, in monotonia agitata a unei capitale ce paseste din ce in ce mai lesne spre titlul de metropola europeana te-ai oprit putin sa fii mai atent la tot ce e in jurul tau… sa uiti de tot ceea ce te impinge de la spate pentru a accelera pasul spre o linie de autobuz oarecare sau sa cobori in graba scarile la metrou in speranta de a-l prinde pe urmatorul… Te-a prins vreodata ploaia intr-un parc? Ai stat sa asculti cum fiecare picur ce cade pe o frunza de nufar are muzica lui care te face sa uiti ca esti in oras, care pur si simplu te face SA UITI…?
Si apoi devii sensibil, sau mai bine zis mai dispus sa vezi frumosul in orice, pentru ca la urma urmei, atunci cand frumosul e mai greu de gasit, atunci il apreciezi mai mult si cautarea lui devine o adevarata odisee, la sfarsitul careia nu te asteapta altceva decat satisfactia unei revelatii- in momentul acela, DOAR TU ai vazut ceva ce altii au ignorat si DOAR TU te simti mai implinit, mai intreg.
De fapt, poti ignora tot ceea ce am scris pana acum sau poti considera cuvintele de mai sus doar un preludiu la pozele de mai jos. Asadar, la rugamintea lui Cake (care acum probabil o arde prin Barcelona cu un pahar de sangria sub buze), doamnelor si domnilor va prezint : Room With a view:
1. summer view:
2. autumn view:
3. winter view:
4. spring view:
Acestea fiind scrise si postate, va invit sa popositi din cand in cand pe la mine, daca nu cu o camera foto, macar cu dispozitia necesara pentru a admira privelistea…
Melodia de azi: Michael Andrews – “Mad world” (thanks to “Jaws” for sharing it)
Filmul de azi: Before Sunrise (1995)
PS: All the credits go to Dragosh for showing me what a great view we have and how it changes every season- May you be well wherever you are my friend…
Una dintre cele mai negre perioade ale fiecarei luni este fara indoiala vichendul pre-salariu… cele 2 zile si juma in care macar teoretic ai timp sa faci ce iti trece prin cap fara a te gandi ca a doua zi trebuie sa te prezinti fresh si cu chef la birou, ca si cum nu te doare capul de la bauta din seara anterioara sau ca si cum iti amintesti ce ai facut in seara anterioara. Henyway…
Ce e asta…simplu: Plimbare cu o camera foto prin orasul care in mod normal iti creeaza o sumedenie de nervi pentru ca de obicei te grabesti prea tare sa il strabati si intalnesti prea multe obstacole…Ei bine azi nu e cazul…ai timp berechet ca doar deh- nu e ca si cum ar trebui sa te faci frumos pentru o iesire mondena in seara asta- esti falit…de unde si relatia: “ bani 0 = timp infinit”.
Asadar, dupa puteri, te inarmezi cu ce ai in dulapiorul cu gadgeturi- recomand un SLR digital- ca daca vrei sa vanezi ceva frumos…iti trebe dom’le si o pusca de calitate…
Si in cele din urma iesi prin orasi cu ochii cat cepele dupa ceva misto de surprins pe Cardul de memorie. Si uite ce vezi:
apoi dai cu ochii de minunile naturii:
dar si de cele facute de manuta omului:
si nu ai cum sa nu zambesti cand treci strada…
daca din cand in cand intalnesti si astfel de situatii:
Dar dincolo de toate astea, partea buna a unui Urban Photo Hiking e ca ajungi sa apreciezi orasul care in timpul saptamanii de lucru pare sa te sece de energie, sa te aduca in in pragul unor crize de nervi cu toata aglomeratia si probleme pe care ea le cauzeaza…In urma unei astfel de zile… Uiti pana si de politica…
si te apuci sa vezi frumosul in orice si peste tot…oricat de ascuns ar fi…
Cam asta ar fi…ba nu- un sfat:
Cunoaste-ti-va orasul…veti fi surprinsi cat poate fi de frumos uneori…
Filmul de azi: “Lucky number Slevin”
Melodia de azi: “Gabriel” by Lamb
