Frankfurt – ora locala 19.09
Obosit fiind, nu mi-a trebuit mai mult de o bere “Paulaner-Weisbier” sa ma cherchelesc. Din obisnuinta am comandat-o si pe a doua…dozajul obisnuit dar de data asta dublu fata de cata ar fi fost nevoie sa imi transforme sfarseala intr-o euforie linistitoare.
Totusi mai nimeresc tastele…si gandurile din timpul zilei ma implora sa nu le las de izbeliste-sa le documentez, sa nu le pierd…SA NU LE UIT.
In cazul in care te intrebi : “Ce ar fi de uitat?” – afla ca azi – timp de 14 ore am fost pentru prima data in Germania de unul singur, singur cuc, nevoit sa nu fac nici o greseala, sa iau fix trenul care trebuie, sa zic ce trebuie, si sa ma comport cum trebuie – toate la momentul oportun. Poate suna aiurea – o fi berea de vina – nu stiu si nu imi pasa. Dar un fapt ramane cert – GERMANS RULE.
Mai tot timpul cu Walkmanul meu fidel in urechiuse si cu ochii beliti la tot ce se intampla in jurul meu, am topait din avion la aterizarea in Frankfurt, in urma cu 12 ore. Constient ca trebuia sa ma misc repede ca sa nu pierd super sedinta la care eram asteptat, am urmarit intocmai indicatoarele colorate ale aeroportului ca sa ajung la gara.
Casa de bilete: coada de 16 persoane/4 ghisee – timp petrecut in asteptare:…2 minute!!!
Sala in cauza nu aducea deloc a salon CFR, ci mai degraba a opera vreunui Gaudi cheferist…totul intr-o asemenea armonie incat aveai impresia ca decorul interior fusese ales tocmai ca sa se asorteze cu uniformele DB (Die Bahn) sau ca sa evidentieze albastrul misterios din ochii lui tanti care ma imbie sa ii zica ce imi pofteste inimoara.
Tanti stie engleza cat sa acopere ignoranta mea in materie de germana – se rezolva – un billet dus cu prima “sageata” (a.k.a. ICE) catre Mannheim. Obtin indicatii de unde se ia trenul si o iau la fuga, romaneste…uitand ca mai am de asteptat 30 de minute si tanti imi zisese ca in 5 ajung la peron. Peronul…of…alta capodopera arhitecturala…nu un WC public cu rost de halta de personal, cum mai intalnesc intre Bacau si Bucuresti
Astept…in interval de 20 de minute mai trec 4 trenuri unul mai “speedy –looking” ca celalat. Vine si al meu. Ma uit pe bilet- zicea ca ajunge la 08:54. Ma uit la ceas – 8:54. Oooooookkkkkkkk…”masina nemteasca…”, imi zic si reusesc sa imi gasesc un loc. Nici nu ma asez bine si imi cad ochii pe un display- deja se mergea cu 201 km/Ora. Buuuuuuun informatia ma linisteste…credeam ca din cauza oboselii nu mai disting peisajul de afara.
Urmeaza urarile de bun venit-Germana si Engleza – frumos
210 KM/h…parca ar fi roller-coaster. Desi se desfasoara rapid sub privirele calatorilor, peisajul de afara ramane acela care frizeaza perfectiunea unui Legoland in dimensiuni naturale. Totul e la locul lui si totul se misca precum ar fi pe sine invizibile.
Vine nashul…nashul lor e mai curat, are ecuson cu nume (cum ar fi asta la noi 
?!?!) si e mai politicos decat un doorman la un hotel de 5 stele. Composteaza, ma ureaza, sa imi fie drumul fain si ziua buna…pentru aceea dintre voi care inca nu au avut parte de un asemenea tratament, va spun cu mana pe inima ca te simti bine. (dar ca neamt presupun ca nimic din ceea ce am descris mai sus nu iese din sfera firescului cotidian)
La 30 de minute dupa plecare, vatmanul anunta apropierea de destinatie: Hmmm…chiar asa de punctuali sa fie frate, fix cum scrie pe billet? Ca doar n-or fi japonezi…
Si nu sunt – intarzie 1 minut. Ranjesc cu multumirea de sine a unui Toma Necredinciosul…Haha-ati intarziat 1 minut…pana sa cobor ranjetul tamp imi e sters de acelasi vatman bilingv care isi cere scuze in pentru intarziere. 1 minut…
O sa imi lipseasca Germania mult pana la urmatoarea calatorie…Si daca e sa ma intrebi de ce mi-a placut…o sa incerc sa las deoparte detaliile despre spatiile verzi dupa care tanjesc ca bucurestean, sa omit politetea celor pe care i-am intalnit in calatorie sau friptura de pranz si berea de cina pe care am avut placerea sa le savurez.
De data asta o sa imi lipseasca mecanismul german. Totul este acolo unde trebuie, cum trebuie, pe intelesul tuturor, astfel incat si un novice ca mine, care nu le cunoaste limba sa se poata descurca la nevoie. Felul in care nemtii isi gandesc traiul iti permite sa fii mereu in locul potrivit la momentul potrivit.
Pe scurt, sunt un fel de IKEA – te fac sa te simti destept ca ai asamblat un mega dulap. Insa nu uita- nu e vorba de maiestria ta in ale tamplariei, ci capacitatea lor de a face totul atat de practic si logic.
Bis Bald!.