Pendejos

Un român care musteşte de talent

Palmele îi transpiră întruna şi pachetul de şerveţele primit de la bunica nu mai face faţă. Încearcă să se ridice în picioare, dar genunchii îi tremură şi îl constrîng să se aşeze la loc. Se uită iar către coşul de gunoi, dar parcă nu mai are ce vomita. Încearcă să repete un vers, dar nu scoate decât un scâncet pierdut, de pisică rătăcită întro junglă cu tigri.

Deodată, uşa cabinei se deschide şi o femeie cu căşti şi legitimaţie de PROST TV la gât îl anunţă sec: “Cinci minute”. Uşa se închide la fel de repede şi rămâne iar singur. Aude chicoteli în dreptul uşii şi e convins că afară se pariază pe eşecul lui.

Dincolo de pereţii cabinei, tumultul creşte. Aude uralele şi işi închipuie că sunt pentru el. Vizualizează oameni agitând tricolorul cu pumnii în aer. Vede cu ochii minţii pancarte cu numele lui, care răsună parcă din toate piepturile: “ŢU-ŢU, ŢU-ŢU!”

Îşi aduce aminte de copilărie. Nu fusese niciodată plăcut în cartier, de fapt nici nu prea ieşea pe afară. Toţi băieţii vecinilor râdeau de el şi îl băteau unde îl prindeau. Îl făceau în toate felurile: nearticulat, limitat, rudimentar, primitiv, neevoluat, simplu. Desigur, nu ştia ce însemnau toate acele cuvinte, dar bănuia că nu aveau cum să fie ceva pozitiv. De mic se bâlbâia şi nu reuşise niciodată să pronunţe un cuvânt mai lung de 3 silabe fără să se poticnească. Dar destinul, inexplicabil, fusese de partea lui.

Nici el nu ştia cum câştigase acel concurs fatidic. Nimeni dintre cunoscuţi nu îl votase, nici măcar familia, ruşinată de lipsa lui de talent. Şi totuşi..

Nu apucă să îşi ducă gândul la capăt. Uşa se izbeşte de perete şi doi malaci de la firma de securitate intră. Până să zică ceva, este luat pe sus şi aşezat în picioare. Cade ca un sac cu pietre. Malacii se uită unul la altul, oftează, şi îl mai ridică o dată. “Hai mă băiatule, nu fi pămpălău.” Se clatină, dar de data asta reuşeşte să rămână pe picioare.

Din pragul uşii, doamna cu ecusonul PROST TV îl grăbeşte: “Cretinule, mişcă-te că decalezi programul“.

Păşeşte pe hol. Malacii îl flanchează, iar doamna o ia înainte pe un coridor lung şi şerpuit. Îi aduce aminte de prima lui dirigintă, şi ea îl numea “cretin” tot timpul. Cu fiecare pas, îl cuprinde un aer de inevitabilitate, alt sentiment pe care îl simte fără să îl poată descrie sau denumi. Chiar şi aşa, această minunată inetiva.. inebita.. cum dracu îi zice, îi dă curaj. Realizează că nu are nimic de pierdut şi ridică privirea din pământ. În faţa lui, coridorul se apropie de sfârşit şi o uşă îl aşteaptă la capăt. A venit momentul. Poate că o sa fie totul bine.

Doamna cu ecusonul deschide uşa şi valuri de sunet şi lumină se revarsă asupra ochilor lui. Orbit, pune mâna la faţă şi începe să proceseze sunetele din jur. Sunt huiduieli. Poate Udrea a intrat în acelaşi timp cu el, îşi spune, dar când coboară mâna le vede feţele îndreptate fix către el. Ura se citeşte în ochii spectatorilor. Nimeni nu îi strigă numele, nimeni nu agită vreo pancartă dedicată lui.

Sfidător, işi continuă drumul către centrul sălii. înconjurat de corul de huiduieli care se înteţesc cu cât se apropie de ring. Urcă scările şi încearcă să pătrundă printre corzi. Lipsa oricărui talent îl trădează însă din nou. Înainte să îşi dea seama ce se întâmplă, lumea erupe în urale iar el zace la orizontală. “Am căzut“, îşi spune. Priveşte spre malaci, dar nici ei nu-l mai ajută. Se ridică şi huiduielile revin. Reuşeşte să se târască în ring, unde îl aşteaptă un stativ cu un microfon. În sfârşit, poate să îi calmeze cu unicul lui talent. Singurul atu.

Bute exultă: "L-am izbit pă fraier! Hai şi cu Mendy"

Pune mâna pe microfon. Din public zboară sticle, ouă, telefoane mobile. Românii sunt turbaţi la gratii. Producătorii galei sesizează momentul dificil şi pornesc instrumentalul. E melodia lui. Îi va convinge pe toţi de talentul său. Acum ori niciodată. Începe prima strofă. Huiduielile s-au mai domolit parcă. Şi deodată se petrece ceva neaşteptat. Cineva începe să aplaude. Ţuţu prinde aripi. Îngână cuvintele din ce în ce mai clar. Audienţa se molipseşte cumva de la individul care aplauda şi începe încet încet să aclame. Să ÎL aclame. E un crescendo constant de zgomot. E pentru el!

Acum va intra cu refrenul. Sala e în delir! El e în centrul atenţiei! Se răsuceşte într-o încercare de pas de dans şi…..ZBAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAANG!!!

Pumnul lui Bute îl culcă din prima. Publicul e în picioare. Strigă numele campionului care urmează să se bată cu Mendy şi care a oprit cu un uppercut de stânga poluarea fonică insuportabilă numită Adrian Ţuţu. “Pentru România“, pare să spună campionul.