Pendejos

Am impresia că orice român a fost măcar o dată la Ikea. Unii vin cu o listă bine definită şi cumpără exact ce au nevoie. Alţii merg să cumpere o măsuţă şi ajung la casă cu încă 10 obiecte în coş. Adică “la naiba, covoraşul ăsta costă doar 2 lei! Nu ne trebuie, dar COSTĂ DOAR 2 LEI!!”

Există însă acolo ceva mult mai îmbietor decât mirajul accesoriilor ieftine şi inutile. Există hot dog la 1 leu şi băutură fără limită şi încep să bănuiesc că marea majoritate a celor care umplu zilnic parcarea vastă din jurul magazinului au ca motiv principal al vizitei lor HOT DOG-UL LA 1 LEU. E atât de ieftin, hai să luam 10. Nu pot mânca decât 3, dar hai să luam 10.

Prajitura speciala de la Ikea

Şi uite aşa devine coada de la mâncare şi băutură mai mare decât cea de la casele pentru mobilă. Pentru că indiferent de cât de repede s-ar mişca bieţii angajaţi aduşi special din Stockholm, direct de pe platourile de filmare ale unei reclame la lenjerie Bjorn Borg, ei nu pot face faţă poftei nestăvilite a rumânului pentru HOT DOGI LA 1 LEU.

Totuşi, trăim într-o ţară unde foamea e mare şi alimentul principal, şaorma, costă de la 10 lei în sus – cu mici excepţii – deci sunt pregătit să accept acestă poftă nebună după crenwursti în pâine. Ceea ce rămâne însă peste puterea mea nemărginită (credeam eu, dar iată că nu) de înţelegere este comportamentul din preajma dozatoarelor de băutură. Tot la Ikea şi tot cu 1 leu primeşti un pahar mic spre mediu, cu o capacitate undeva la maxim 200 ml (estimez eu, care nu am fost niciodata un bun estimator) pe care pahar îl poţi reumple cu Pepsi, Mirinda şi alte otrăvuri la dozatoarele mai sus amintite, până te răstorni şi Pepsi îţi iese pe nas şi urechi, printre spasme.

În condiţiile date, este un mister felul în care cercopitecii se adună însetaţi în jurul dozatoarelor, privesc nedumeriţi butoanele de sub fiecare marcă de băutură, inscripţionate de la stânga la dreapta S – M – L – XL, privesc paharul din mâna lor, grohăie a nedumerire şi apasă, fără excepţie, butonul XL. Paharul se umple şi dă bineînţeles pe dinafară. Cercopitecii din jur nu corelează apăsarea butonului XL cu vărsarea sucului şi procesul se repetă la infinit, până când şi recipientul unde se adună tot acest suc vărsat se umple şi dă de asemenea pe dinafară. Masa se murdăreşte. Stockholmezii vin şi curăţă. Da capo.

'mmm.. unde e hot dog-ul si sucul?' intreaba cercopitecul

Întâmplător, eram prin preajmă când unul din dozatoare s-a defectat. Sau poate doar se terminase sucul. Am observat răbdător cum vită după vită priveşte la vita din faţă apasănd butonul magic şi primind decât sifon şi totuşi, vită după vită, au stat toţi răbdători la coadă, au apăsat butonul magic şi nu au primit decât sifon. Într-un final, m-am apropiat de cercopiteci, şi i-am spus celui care ajunsese în acel moment în faţă:

“Nu funcţionează dozatorul. Încercaţi la altul.”

Cercopitecul m-a privit cu ochii săi limpezi, precum vacile care pasc şi se opresc deodată, privind în jur speriate. Şi-a întors privirea înapoi la dozator de parcă i-am spus “apasă butonul magic”. A apăsat butonul magic. Şi nu a primit decât sifon.