Pendejos

Tragedie în 3 acte

Actul I – despre aeroport şi oboseală

Ziua 3. Sâmbătă. 07:00. Aeroportul Internaţional Viena. Lipsa somnului se citeşte pe faţa lui Ptolemeu mai ceva ca Times New Roman bold, mărimea 72. Urăşte aeropoartele şi graba, controlul inutil de securitate şi aşteptarea. Mai ales când putea să mai fi dormit la hotel. Dar colegii au insistat. „Aşa scrie pe bilet. Să vii dn timp.” Avea în spate două zile interminabile şi un ghiozdan. Vroia acasă.

Ziua 1. Joi. 05:10. Aeroportul Băşit Băneasa. Aventura abia începe şi oboseala se citeşte pe faţa eroului nostru de parcă aşa a fost dintotdeauna: obosit. Afară, avioane de diverse mărimi îşi iau zborul la intervale regulate fără incidente notabile, dând senzaţia de profesionalism calculat. Înăuntru însă, este haos. O atmosferă de gară comunală predomină. Oameni care nu au ce căuta în ţară sau în afara ei mişună confuz.  Avea să fie o zi lungă, ştia Ptolemeu.

Aeroportul Băneasa şi parcarea subterană de avioane

Nu era entuziasmat de călătoria la Viena. Mai fusese de câteva ori şi de fiecare dată prinsese un frig crâncen. Ştia că nici de data asta soarta nu îi pregătise nimic bun. Mergea împreună cu restul firmei unde lucra, o adunătură româno-austriacă de personaje la fel de interesante ca un curs de contabilitate. Şi mai era un motiv pentru care nu vroia să plece în ţara lui Mozart şi nu e vorba de ura pe care începuse să o dezvolte în ultimul timp pentru Mozartkugeln. Nu. Era un motiv cu adevărat important. El, care nu câştigase nimic niciodată, primise cu o zi înainte o şansă rară. O şansă aproape zădărnicită de această plecare inoportună.

Ziua 0. Miercuri. Aflat la muncă, P primeşte un apel din partea destinului. Număr necunoscut. Respinge nonşalant. fără motiv.  Oamenii puternici nu au nevoie de motive.

Destinul insistă. P cedează şi răspunde.

Alo!

3 minute mai târziu şi P tocmai a aflat că a fost selectat să participe la un concurs. Nu-i plac concursurile. Dar e pentru o cauză nobilă. Un PlayStation 3 e la mijloc. Sâmbătă la ora 11 trebuie să se prezinte la sediul Găleţii Sporturilor şi a Multor Alte Chestii care nu au nici o legătură cu sportul dar aduc bani, accesări, vizionări, clickuri. Să se prezinte şi să încingă nişte meciuri de Fifa 10 cu alţi selectaţi ca el. Câştigătorul pleacă acasă cu premiul. P n-a mai jucat Fifa 2010, iar pe PS3 n-a pus mâna în viaţa lui, dar are încredere în talentul său nativ de a bate oameni la orice. Însă poate oare să ajungă la timp? Joi urmează să plece la Viena, pentru a reveni fix sâmbătă înapoi în ţară. Tocmai sâmbătă. Şi avionul va ateriza la Băneasa fix la 11. Nu poate fi concomitent şi la aeroport şi la concurs. Poate oare să ajungă?

aşa arată un austriac

Înapoi pe aeroport, e iarăşi joi. Dimneaţa. Toată oboseala asta sigur va dăuna, dar abia peste mulţi ani, când va fi deja mort, se autolinişti P. Primul impuls când primise telefonul fusese să renunţe la călătorie, dar restul colegilor nu l-ar fi privit cu ochi buni. Cine refuză o excursie plătită la Viena? Aşa că era prezent, la datorie, nedormit şi sictirit până în măduva oaselor. Privea în jur resemnat. Ştia că exista posibilitatea să nu revină la timp în ţară şi să rateze concursul. Privi din nou sceptic spre cei care se ocupau cu securitatea pe aeroport.

“Care aeroport, că e un coteţ?” socoti în sinea lui Ptolemeu. “Şi securitate pentru cine? Ce român o să dea bani doar ca să strecoare o bombă în avion şi să se arunce în aer împreună cu alţi români? Păi românul mediu strânge un an din cur pentru un amărât de belet de avion, câteva nopţi de cazare în parc şi un salam. Cine în ţara asta ar da bani ca să moară? Majoritatea ar CERE bani”, cugetă Ptolemeu  “Unde mai pui că, dacă ţii neapărat să căsăpeşti nişte oameni”, continuă el în gând, “există metode mai eficiente, mai ieftine şi mai ales nimicitoare. Cu damage sporit, adicătălea. În fond, câţi oameni mor dacă faci pe Al Qaida? Nu sunt deja suficienţi oameni de nesuportat jos, în autogara asta infectă? De ce să mai urci în avion când poţi să-i nimiceşti pe toţi frumos aicişea, în spaţiu închis, cu tot cu BGS şi magazin cu apă, suc şi chipsuri la preţuri de Bambu. Dacă dărâmi un avion, celelalte mai zboară. Dar dacă le strici jucăria direct de la sursă, aici, pe pământ? Ehei. Viaţă.” Aşa fusese P de mic. Pragmatic.

Şi veni şi momentul mult aşteptat. Boarding, în terminologia aeropoartelor. Nu prea are sens să te grăbeşti odată ajuns în acest punct pentru că ai locul rezervat şi dacă eşti deja în locul potrivit, adică în aeroport, sunt sanşe infime ca avionul să plece fără tine. Decât dacă adormi în latrină. Şi totuşi, P observa cum pasagerii se precipitau aşezându-se la rând, fremătând şi temându-se parcă să nu se epuizeze locurile pănâ ajung ei în faţă. Prea mulţi ani de lipsuri şi stat la coadă pentru nimic, adânc înrădăcinaţi în mentalitatea rumânului. P închise ochii şi pocni de trei ori din călcâie. Deschise ochii, dar era tot acolo.

Câteva ore şi un zbor anost mai târziu şi Ptolemeu era pe pământ austriac. Reuşise să ţină ochii închişi pe toată durata zborului, mimând somnul şi evitând discuţiile tembele care tind să apară când stai înghesuit între 2 persoane cărora le-ar trebui 4 scaune. Oboseala stăruia însă, aşa că în momentul în care taxiul trase în faţa hotelului, P scoase un sunet evident de ușurare. Era însă abia 10 dimineața și nefericitul P avea să afle un adevăr crunt al lumii hoteliere, când recepționista îi comunică imposibilitatea de a-l caza mai devreme de ora 14, în timp ce afişa un zâmbet larg.

Quoi? (adica cum ziseşi?)

Jawohl, vierzehn Uhr. (da, ora patrusprezece, Spielhosen, Singer, Mercedes, Pro Sieben)

o armă letală

Din pământ, un ştrudel zbură brutal spre biata fată, izbind-o în frunte cu forţa unei nicovale şi lipind-o de peretele din spatele ei. Sânge îi ţâşni din cap în toate direcţiile, amestecându-se cu frişca. Aducea a sos de vişine, rânji P satisfăcut. Aruncase cu un super ştrudel. Un ştrudel de fier. În gând. Părăsi holul hotelului şi o luă pe urma colegilor care apucaseră deja spre adevăratul motiv al călătoriei lor la Viena: Mariahilferstrasse.

-va urma-