Pendejos

…ce conteaza e ca: au trecut luni intregi de cand nu mi-am mai adus contributia pe blog ca un pendejo ce sunt; am ratat multe iesiri cu pendejos in ciuda insistentelor lor; i-am refuzat de prea multe ori cand era vorba sa ne adunam sa petrecem la cate unul acasa (pe motiv ca era in timpul saptamanii si nu vroiam sa ma duc varza la munca a doua zi); am sanse mai mari sa ma intalnesc cu “Prajitura in urechea mea” accidental, undeva in centru decat daca ne-am intelege dinainte.; anul asta nu am ajuns in Vama si ma simt gol pe dinauntru…nu atat ca imi lipseste locul ci imi lipsesc locul + petrecerile/sesiunile de chillout cu pendejos; AM DEVENIT PASIONAT DE EXCEL!!! – lucru care m-a intristat enorm odata constientizat; nu am mai fost la un concert de nu stiu cand, dar as putea sa iti zic pe de rost care sunt comisioanele percepute de vreo 10 banci pentru creditele ipotecare….

Si dupa toate astea stau si ma intreb…ce mai fac prietenii mei…e oare adevarata faza aia cu “ochii care nu se vad…”? Oare dupa cate alte invitatii refuzate o sa se sature Sferahim sa ma mai invite la o iesire ” cu baietii” sau cat o sa mai car dupa mine felicitarile pe care i le-am luat lu’ Cake’ din Paris inca din Iulie?…in fine, o serie de ganduri asternute electronic intr-un blog sustinut eroic de Shtef (respect frate) – un respectabil domn alaturi de care imi e dor sa mai rad nitel.

In concluzie, conform principiului greseala recunoscuta e pe jumatate iertata, tata…tin sa ma prezint: Hello, I am Boogieman, and i am now a … corporate whore

Pe curand…sper