Pendejos

Daca tot a facut Cake postul nostru cu numaru’ 100 inseamna ca pot sa dau si eu si sa nu ma mai chinui sa gasesc ceva aparte de scris/facut/aratat intr-un post aniversar…

Muie ramii – cred ca mi s-au dus intre cei drepti acu’ vreo 2 saptamani. Abea astept sa-i ramplasez dar pentru asta am nevoie de bani iar pana la salariu bag supradoze de Discovery Civilization si ma hranesc foarte mult dar cu masura si des cu Actualitati. Aproape tot timpul defapt. Am invatat niste chestiuni de care nu foarte lume are habar in zilele petrecute in fata televizorului si incerc sa ma hotarasc care chestie e mai tare ori faptul ca Kennedy era un mare afemeiat si ca se futea cu doua femei pe zi. Diferite in fiecare zi. De obicei actrite sau cantarete care mai de care. Adica avea un libido impetuos provocat de medicamentele pe care le lua pentru a-si alina o boala (cica avea mai multe) pe care o avea din copilarie etc. etc. etc Yo’ Moe, zi-le cine suntem… Putin smecher zic eu. Plus ca mai era si dependent de amfetamina. Asa… Kennedy era 1. Punctu’ 2. ar fi faptul ca englezii sunt defapt francezi deci sa ma ia de neam…
Au mai fost si momentele cand schimbam canalele si la un moment dat il vad pe maestrul de ceremonii pseudo-comice al Antenei 1, Dan Negru care reusise sa convinga 18 persoane de marime si greutate variata sa intre intr-o Dacie pe care o chema Geta si sa inchida usile dar sa nu plece nicaieri. Doar sa stea acolo. I-a convins cu vreo 1600 de lei la fel cum Gigi ii convingea pe elevi sa zica Crezu’ prin discoteci dandu-le cu mia de euro pe la nas. Las’ ca ma fac eu mare!
Ce cacaturi am mai vazut….? A da! Am mai vazut balerinii de la jandarmeria Buzau la treaba – nu foarte luminati dar dârzi si devotati pana in panzele albe parimiei “Pumnii mei minte nu are”. Pacat ca au pierdut in piesa pusa chiar de ei in scena. Se putea si mai rau. Trebuia.
Mai daupe Antena 1 si prind stirile de la orele 16 care ma anuntau ca Preafericitu’ fusese operat de prostata, ca operatia a parcurs perfect, ca doctorii sunt foarte mandrii de parcursu’ acesteia si ca starea Preafericitului de sanatate este preafericita exceptand desigur bolile varstei. M-am preafericit si eu si am trecut peste. Peste Preafericit. Toate acestea ca sa aflu mai tarziu ca a murit… Normal ca acest eveniment este in atentia presei si diferitele ziare din Bucuresti adopta intamplarea intr-un mod propriu:
Cotidianul trece in revista desfasurarea evenimentelor inainte si dupa moartea Patriarhului.
Evenimentul Zilei detaliaza partea medicala a suferintei acestuia.
Romania Libera anunta ca este un moment de rascruce pentru Biserica Ortodoxa Romana si publica declaratii ale catorva personalitati ale Ortodoxiei romanesti.
Etc. etc. etc.
Si vine si Libertatea afirmand deloc-surprinzator ca Patriarhul si-a presimtit moartea. Titlu care probabil este incadrat de pereche de tate pe prima pagina…
In alta ordine de idei tot azi a fost si ziua cand intre doua urmariri si 3 priviri nimicitoare, Cordell s-a casatorit pe ProCinema cu blonda din link. Nu cu bruna. Bruna era doar geloasa pe blonda. De remarcat momentul romantic pe sfarsit.

Nu va mai uitati la televizor. Este mai periculos decat internetul – este menit sa ne indobitoceasca. Evitati-l.

Ma intorc la bairamul meu din Pipera si va las cu Led Zeppelin.

Reveniti – o sa mai avem un film interesant.

P.s. Avatarul zilei:

S-a intamplat din nou. Pendejos @ Vama. De data asta reprezentati cu succes numa de mine si e Sera.
Si poate si de Ste faan dar numa cu gandul. Ca pe cand noi faceam haos la mare el facea haos in Pipera. Sper.
Rezumand rezumatul povestea (din punctul meu de vedere) se rezuma la cam atat: am ajuns, am pus un cort, am baut, am asteptat un rasarit, rasaritul n-a venit, am plecat, am dormit, a venit Sera cu scandalul, am vorbit urat (dar fara sa o implic pe ma-sa), am dormit , m-a trezit caldura, m-am mutat la umbra, am dormit, m-am trezit, am pus alt cort, am facut dus, am plecat la plaja, am dormit, m-am trezit, am facut dus, am baut, am fost la Jeru, am baut, am dormit, a venit Sera dar fara scandal, am dormit in continuare, m-am trezit, am facut dus, am plecat la plaja, am dormit, m-am trezit , am strans cortul, am facut dus, am plecat.
Si pe acolo pe undeva strecurati si niste clatite, o shaoarma, doo gogosi si un iaurt.

Sincer pe mine m-a plictisit Jeru. Inca un negru mititel si cu probleme de personalitate. Gen “nu sunt bagat in seama destul, hai adulati-ma si pe mine sa imi hranesc ego-ul si sa ma simt mai putin inutil”. “I don’t like you guys holding my hand”. Sa mori tu. “I don’t like you guys touching me “. Sa mori tu, din nou.
Cu tot sunetul de doi lei R.A.N.S.-ul a fost mai entertaining. Puteti sa ma contraziceti mai jos.

Trăiască tehnologia. Fără limite, fără graniţe. Am primit mai devreme un link pe care sunt convins ca l-au primit si ¾ din cititori, pentru că ăsta este genul de comunitate spre care tindem. The Global Village. Accesibilă tuturor şi unde informaţiile ne ajung aproape concomitent. Şi mă rog, un articol de la linkul cu pricina povestea cum o septagenară suedeză nu numai că tocmai a luat contact cu tehnologia trăgându-şi net, dar are şi cea mai rapidă conexiune din lume. Cu viteze de până la 40Gb pe secundă. Ce nemernică este această expresie, până la. În România, asta înseamnă că datele sunt transferate cu acea viteză mirifică şi de neimaginat doar în situaţia utopică în care toate celelalte calculatoare au cedat şi tu eşti singurul utilizator conectat la veveve.

Detaliile fac diferenţa.

Asta ca prefaţă. Pentru că micul meu delir tehnologic duce altundeva

Spre Amsterdam?

Nu.

Şi oricum, 40 GB/secundă în România? Când? Atunci când un cal pe nume Iisus va învia. Şi va face ouă de ciocolată.

A avea un blog e un lucru minunat. A avea un blog cu cititori e de-a dreptul senzaţional. Dar a avea un blog cu cititori şi a putea vedea cum acei cititori au ajuns pe al tău minunat blog despre fertilizarea omizilor le întrece pe toate. Şi dintre toate tipurile de poposiri pe blog, cea rezultată în urma unei căutări oarecare pe Googel va fi cea asupra căreia vom zăbovi astăzi.

Ca fapt divers absolut inutil, dacă tastezi www.googel.com, ghici unde ajungi.

În Amsterdam?

Nu.

Sau Gogle. Sau Gooogle. 3 de O pare să fie limita. 4 de O te duc în locul pe unde ai ieşit la naştere.

“porno gratis de văzut cu lesbiene focoase”. Un tânăr, în căutare de focoase, a tastat cuvintele acestea în motorul de căutare gugloidian. Şi a ajuns la noi pe blog. Mă uit în dreapta. În stânga. Sub birou. În spatele monitorului. Nicăieri focoase. Gratis sau de alt fel.

“id de baieti intrate acum pe mess”. Rar rămân fără replică. Acum am rămas fără replică.

“poze cu oameni urâţi”. Adică cum adică. Adică cine. Aici trebuie să mărturisesc că monitorizez aceste statistici de ceva vreme, şi asta e căutarea care tot reapare. Cine eşti tu care cauţi poze cu oameni urâţi? Şi de ce, oh de ce ajungi la noi pe blog? Să fie ste faaan de vină? Nu e frate aşa urât!

Şi ca tacâmul să fie complet, s-au mai căutat şi “poze cu oameni urâţi foc”. Poate ar trebui să dăm mai multă atenţie aspectului estetic al lui Ste faaan când iese în lume.

“fete care sunt in ţâţele goale şi băieţi pun mâna pe ţâţe”. Ia mâna de acolo mă. Nu ţin minte să fi pus mâna pe vreun sân şi să fi imortalizat momentul, pentru ca apoi să pun poza pe blog. Tot Ste faaan trebuie că este de vină, în vreo poză în care se atingea singur.

“m-a ţinut în pul¤”. Cine? Ţi-a plăcut? Te lauzi? E o constatare? O spui cu regret? Pendejo-ul responsabil să facă un pas înainte, să-l aplaudăm.

“poze cu oameni drogaţi“. Shit.

Dacă ar fi fost pe premii, următoarele căutări ar fi luat menţiune: “fete care se pişă”, “vreau să cumpăr tablouri cu vlad-ţepeş” şi “gay băiat băiat sex”.

Las în încheiere următoarele cuvinte, la întâmplare, pe pagină, pentru a garanta un trafic constant în continuare din localităţi precum Caracal, Negreşti, Paşcani şi alte metropole:

penis, falus, mădular, mătărângă, carbasan, sculă, membru. Weekend plăcut.

Există o melodie, dacă poate fi numită aşa, a unui individ Benny Bennasi: Melodia se numeşte Satisfaction. Are câţiva ani vechime, aproape a murit.

Mai există o melodie, Satisfaction, din 1965, a mai multor indivizi. În speţă, a doi. Mick Jagger şi Keith Richards. Cântată de aceştia cu formaţia acestora. The Rolling Stones.

Dintre cele de mai sus, eu tocmai vin de la un concert unde mi-a fost dat să ascult a doua melodie. Cântată de formaţia acelora. The Rolling Stones.

În momentul în care, după ce o bucată din bartai scena lată cât tot stadionul în a sa lăţime s-a desprins şi a plutit pe şine undeva spre mijlocul mulţimii, The Stones au cântat Satisfaction, complet cu (I cant get no) ataşat, 60 de mii de oameni au erupt. Nu cred că am mai văzut vreodată 60 de mii de oameni la un loc. Precentul record îl stabilisem pe acelaşi stadion, la România – Danemarca 2:5 acum câţiva ani. Meci de tristă amintire.

Şi apropo de asta, obişnuit fiind cu meciurile jucate anul trecut pe Lia Manoliu, inclusiv o finală 1:0 cu Middlesbrough, pe drumul spre casă, după concert, mă gândeam cu nesiguranţă că nu ştiu cine a câştigat şi cine a pierdut. Dacă ne-am calificat.

Şi următorul concert, ca audienţă, ar fi Bestivalul. Duminică. În noaptea cu Wu.

Şi apoi Fatboy Slim. Cine vine în deltă? Şi la Jeru în vamă pe 28? Şi atât că altele interesante nu îmi vin în cap acum. Dar se zvoneşte un Summer Jam de la Hades Records, cu fotbal şi baschet incluse.

Mă abat de la poveste. Bartai scena. Bărbaţii ăştia de 66, 63, iar 63 şi 60 de ani. Charlie Watts, Mick Jagger, Keith Richards şi Ron Wood. Cântând superb. Dansând. Şi aruncând în cazan şi un tribut pentru James Brown, Ill go crazy , în timpul căruia o negresă ieşită din pământ m-a făcut să uit de tot. Terapie prin muzică. Scena a ars cu foc roşu la Sympathy for the Devil. S-a aprins subtil la Miss you. A fost magnific.

Şi pentru că tot m-a învăţat un cititor binevoitor, uite şi piesa pe care vroiam să o postez data trecută, într-un plug-in de player de ăla dubios pe site. Somn uşor.

Vroiam sa bag un post lacrimogen, cu arhaisme si multe linkuri catre chestii mai mult sau mai putin tari, dar o sa fiu scurt si la obiect:

BLOG INCHIS PE PERIOADA 14-15 Iulie 2007 – plecam sa rupem Vama, cu multe sticle de bautura, tolbe de droguri si femei trase prin inel.

Pana ne intoarcem puteti sa stati de vorba cu Carmen. Folositi diacritice pentru ca aluneca mai usor si se uda mai repede. Primul lucru care am pus-o sa zica (dupa “pula”) a fost “peste tot unde mă duc, beau şi fut fă, beau şi fut” – pur si simplu m-a cucerit!

Inchid si va las in minte cu un vers: …nu stiu, da’ fac o baie cum ajung!

Afară tună asurzitor. Se spală toată ţara laolaltă, colectiv. Sans maşină de spălat. Natural.

Înăuntru e cald. Şi cântă o melodie pentru seara asta. Treceţi frecvenţa pe linkul ăla.

Săptămâna asta am vizionat ceva filme, remarcabil pentru un lemming ca mine cu timp liber limitat. Cum un vecin a scăpat de ceilalţi inhabitanţi ai casei sale pentru două săptămâni, am cam pus cortul la stimabilul prieten în sufragerie. La figurat.

Şi am aprofundat filmele lui Gus van Sant, David Cronenberg şi ale fraţilor Coen. Drugstore Cowboy, A History of Violence respectiv Fargo. Acum, eu nu sunt nici pe departe cinefil, ca de exemplu băiatul ăsta, în mare parte din lipsa acută de timp. Şi în plus, prefer să am companie când vizionez un film. Apropo de Dribbler, Veritasaga scoate albumul nou, “Cu alţi ochi”, cam într-o lună. Puneţi mâna pe el. Susţineţi muzica de calitate. Şi alte asemenea slogane înălţătoare.

Azi mă simt darnic cu linkurile. Ăsta e post d-ăla care te ţine ocupat la muncă. Eu, spre deosebire de majoritatea dintre voi, nu lucrez joia asta. Mi-am luat liber ca să dorm. Mai avem nevoie şi de somn, după atâta din nou bă.

Mă minunez singur la propriile subtilităţi, născocite la 4 dimineaţa. Încă picură uşor. Ştiţi melodia aia, Ruben Baraja? Mă simt ca Mircea Badea, făcând revista presei. Cu mai mult şarm. Şi mai am o melodie, de plecare, dar nu e pe iutub. Aşa că aştept sugestii ca să o urc eu undeva cumva, sau un plug-in de ăla dubios de care nu ştiu eu, cu care pun un player audio pe blog cu melodia de care zic.

Vă las cu ideea că Scooby Doo & The Mystery Gang există. Vă daţi seama în ce loc lucrez dacă maşina asta verde era parcată în faţa sediului. Oare ne pândeşte vreo primejdie?

Vineri plec în Vamă. Să ne revedem cu bine.

Luni dimineaţa. Ora 9. Tocmai am ieşit din Vrancea. Exact la ieşirea din judeţ se termină şi viile, care asigură consumul de lichid potabil pe timp de vară al localnicilor. Un om cu capul pe umeri ar merge la somn. Eu, cu capul în poală, merg direct la muncă. Ziua de luni are mai mlt haz trăită mort.

Statuia Ecaterinei Teodoroiu tronează în Focşani. Deşi ea nu e din Focşani. S-a născut prin Oltenia, a murit prin Vrancea. A luptat eroic în primul război mondial, săvărşind acte memorabile precum cocoţarea în corcoduş după corcoduşe şi pentru a sta la pândă, evident. Această informaţie era menită să reprezinte îmbucătura de istorie pe ziua de azi. Şi o credeam a fi corectă. Însă un cititor mai perspicace ne informează că “Ecaterina Teodoroiu a luptat in linia 1 si a murit secerata de o mitraliera in timpul unui asalt, fata de care vorbesti tu se numea Mariuca, si folosea inaltimea pomilor pentru a comunica artileristilor romani, pozitiile armatei germane. In cele din urma a fost impuscata de un lunetist german.”

Aşadar, statuia din Focşani e a Ecaterinei, cu cocoţatul în pom era responsabilă Măriuca. Nu ştiu dacă are vreo statuie. Ambele au fost eroine. Mai mici sau mai mari, locale sau naţionale.

N-aş fi putut fi eroină. Nici măcar erou. Căţăratul în pomi nu se numără printre punctele mele forte, iar teama de înălţime exclude orice fapte de vitejie săvărşite mai sus de un metru deasupra solului. Hotărât lucru, sunt un om al pământului. Cu ambele picioare bine proptite în glie.

Am plecat vineri spre Focşani, momiţi de mirajul provinciei. Linişte şi natură. Cultură şi istorie. Şi adevăratul scop al călătoriei, femei uşoare uşor impresionabile.

Cum am zis şi mai sus, din momentul intrării în Vrancea, devine aparent un lucru. Vrâncenii beau de sting. Toate drumurile judeţului sunt însoţite, de o parte şi de alta, de vii . „Aşa mai vii de acasă”, exclamă un coleg de drum, amuzat la culme de magnificul joc de cuvinte reuşit. Abuzurile de substanţe pot lăsa urme adânci.

Hazardul a făcut să nimerim în capitala judeţului în timpul zilelor oraşului. Un mini festival al berii pe banii lui Oprişan şi ai altor bogătaşi locali, cheltuiţi pe lălăieli inconfundabile de Bănică. Oricare dintre ei sau ele. Tineretul defila prin oraş în straiele de sărbătoare, noi ne-am refugiat în pădurile din apropiere. Prin luminişuri, pe unde fete găsesc pentru prima oară ciocanul şi îşi pierd inocenţa. Ca să nu ne pierdem şi noi, am luat hotărârea să presărăm neuroni pe drum, precum Hansel şi Gretel, pentru a găsi calea de întoarcere. Previzibil, în scurt timp, am rămas fără material de presărat. Expresia „cap sec” capătă înţeles.

Vin dintr-un loc unde oamenii strică puţinele aspecte pozitive ale oraşului meu, deci caut natura cu dezinvoltură. Sâmbătă am mers la Lepşa, un sat la 80 km de Focşani, cu munţi şi pajişti aferente. Pe drum, am făcut un popas la o mănăstire din zonă, să ne tragem sufletul obosit de la drumul anevoios negociat cu vehiculul şi să-l căutăm pe Dumnezeu. Din păcate, El nu era acasă, fiind plecat la pescuit cu fiul Său, din câte am înţeles de la robii Săi, aşa că am binecuvântat locul cu tămâia din dotare şi am continuat călătoria.

Ora 9 jumate. Am ajuns în Buzău, oraşul care dă României fetele zurlii din Regie.

Întorşi cu bine din Lepşa, am folosit seara şi ulterior toată noaptea pentru a face cunoştinţă cu Focşaniul. Puctul culminant s-a consumat în Extrem, aparent discoteca fanion a urbei, unde ne-am desfrânat bahic acompaniaţi de muzică orientală românească. Bucuria n-a durat suficient, pentru ca un scandal cu care nu am avut nimic de a face a mutat toată populaţia clubului în faţa localului, unde aceştia au dat dovadă de un altruism ieşit din comun, împărţindu-şi cu dărnicie pumni şi sudalme. Cortina zilei a căzut peste ultimul neuron funcţional cândva duminică dimineaţă.

9:40. Un prieten din maşină o înjură pe şofera talentată din faţa noastră care pare să creadă ca viteza legală pe drum naţional este 30 km/h. Dacă proprietara unui Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare VN 06 RIC citeşte acest blog, îi urez pe această cale sex oral. Realizez amar că ne grăbim spre muncă. Viaţa-i doar un drum spre moarte. Dacă o trăieşti într-un Ferrari ajungi mai repede la destinaţie. Aşa că merg mult pe jos în ultimul timp

Altă zi, altă pădure. Duminică am descins în Buciumeni, la 40 de km de Focşani. Nu înainte să trecem prin Tecuci, unde aparent am rude îndepărtate. S-a iscat o discuţie vis a vis de gradul de rudenie minim general acceptat pentru relaţii sexuale. Am căzut de acord că o verişoară de gradul doi NU e ok.

Şi am ajuns la Buciumeni, de unde, de pe unul din dealuri, se vede toată România. Atât cât permit orizontul şi condiţiile atmosferice. Deci doar aproximativ 100 km în zare, care reprezintă totuşi o distanţă apreciabilă. Şi am făcut acolo cel mai frumos instantaneu reuşit vreodată de un nefotograf, necunoscător al tainelor foto, cu un telefon. Pipota mi se umflă, Presimt că asta va duce la neplăceri gastrice. Click pe poză pentru varianta marită.

9:50. Am intrat în Ialomiţa. Care, spre surprinderea celor străini de manualul de geografie,nu este o fată. Este un judeţ.

10:30. Iau iar contact cu necivilizaţia într-un mod urât. Adică pe la Obor. Ugh.

Azi-noapte, la miezul nopţii, Zilele Focşaniului s-au încheiat cu un foc de artificii. Mă gândeam, în inteligenţa-mi nemărginită, că momentele fericite în viaţă seamănă cu artificiile. Nu durează mult şi au loc din an în paşte. Aşa că data viitoare când mai aveţi parte de artificii în viaţă, puteţi să vă aşezaţi liniştiţi pe jos în mijlocul drumului şi să savuraţi momentul. Până vă saltă garda. Pe joi.

Exista o oferta de vacanta de care nu foarte multa lume are habar – aceasta consta intr-o excursie absolut gratuita Bucuresti-Zurich, avand cazarea asigurata pe timp de 3-4 zile si 5000lei bani de cheltuiala- toate acestea fara a scoate un ban din buzunar! Dar cu riscul de a spulbera iluzii si vise trebuie sa va spun ca aceasta oferta nu este valabila pentru absolut oricine – cred ca se poate numi o vacanta underground avand in vedere faptul ca persoanele care beneficiaza de ea sunt atent selectate si apoi contactate chiar de cel care a pus la punct acest semi-sejur de vis. Mai multe detalii in poza de mai jos, click to enlarge. Your penis.

Special pentru don’soarele care spun Te Iubesc pentru lei, fie ei usori sau grei. Si da, este vorba de un mesaj pe acelasi mirobolant Hi5, of cat il iubesc!