De obicei, un semn care strigă din toţi rărunchii „Atenţie, zonă frecventată de urşi” nu e o veste bună. Slabe şanse să dai nas în nas cu un flamingo, să zicem. Mai mari şansele să dai de un urs.
Ptolemeu zăbovi o secundă asupra acestui gând, după care o apucă prin pădure, pe lângă semn. În jur doar natura şi o mână de orătănii. Colegele.
„Dacă vine ursul, eu nu mă întind pe jos, că e murdar” auzi din faţă. Vestimentaţia înaintea integrităţii corporale.
-„Outfit-ul sau viaţa?” ar întreba ursul, dacă ar vorbi.
-„Nu ştiu, că e de la Zara.”
Helios era nemilos cu drumeţii. Razele sale cădeau perpendicular pe cefele lor aplecate, asuprindu-i mai rău ca cincizeci de ani de comunism. Urcuşul era o corvoadă. Ptolemeu îşi aducea aminte cum el fusese singurul care sugerase o excursie la vale. Sau măcar undeva pe o câmpie plată. Nu-l ascultaseră, ca de obicei. Vocea raţiunii fusese înnabuşită.

Urcă mai departe. Încerca să îşi aducă aminte ce ştia despre urşi. Coş de picnic nu aveau la ei, deci nu vedea motiv ca predatorul forestier brun să îi atace. Deşi, dacă ursul ar fi binevoit să îl lipsească de compania unora dintre colege, nu s-ar fi supărat.
Privit dintr-o parte, părea un om gârbovit, urcând anevoie spre pierzanie. „Spre Poiana Stânii” ziceau ele. „E aproape!”. Blesteme îi alergau prin gură, dar îşi ţinea cutia Pandorei închisă. Aştepta să apară Baloo de după colţ, frecându-şi dosul de pomi şi fredonând cam aşa, adunând toate micile creaturi ale pădurii în jurul său într-un dans feeric: iepuri, marmote, coni, rinoceri. Elfi zumzăind şi gnomi fluierând. Insolaţie.
Momentul fatidic întârzia. Urşi celebri i se derulau prin cap. Kronos din Johnny Bravo. Winnie the Câh. Deşi i se părea puţin probabil să dea peste un urs îmbrăcat cu un tricou cu propriul nume şi cu un borcan cu miere între labe. Bamse. Urşii Haribo. Toţi odată. Care ar fi sfârşit tragic, mancaţi de colegele supraponderale cu priviri hulpave.
Fram! Un urs polar în Carpaţi. Dacă un asemenea specimen i-ar fi tăiat calea, înainte de toate Ptolemeu i-ar fi mulţumit dealerului.
Dar necunoscut lui, drobul de sare era demult plasat strategic deasupra bebeluşului metaforic. De după un brad îşi făcu apariţia mult aşteptatul urs. Părea supărat. Într-o mână avea o brichetă, iar în cealaltă un fruct mălăieţ. Era foc şi pară.
Găinile apucară care încotro, lăsându-l pe Ptolemeu să înfrunte pericolul singur. Pene împrăştiate de vânt. Una din colege se ouă de emoţie. Se pierdură în zare, croncănind a pierzanie. Ptolemeu rămăsese locului. La fel şi ursul. Schimbare o privire plină de înţeles. Ce ţi-e şi cu femeile astea.
Animalul se întoarse încet şi dispăru în vegetaţia abundentă. Ptolemeu o luă agale la vale. În jur doar natura. Avea să-i mulţumească cuiva.