Pendejos

Se urcară în acceleratul de Iaşi. Ptolemeu şi al său tovarăş de drum, Iolaus. Clasa a 2-a. Familia numeroasă, invers proporţională cu salarizarea, laitmotivul tinereţilor lor, nu le permisese să îşi asigure un drum în puf. De fapt, cea mai apropiată experienţă pufoasă avusese loc cu mulţi ani în urmă când, copil fiind şi la ţară trăind, micul ptolomac nimerise în coteţul găinilor şi înghiţise multe pene.

„Poate nimerim cu nişte ieşence focoase în compartiment,” gândi Ptolemeu. Prin minte i se perindau iepe. Iepe focoase. Sau focoase de război. Sau foc şi oase. Neuronii jucau leapşa.

Dar tânărul erou îşi epuizase de mult norocul alocat lui pentru viaţa în curs de desfăşurare, când câştigase la o vârstă fragedă neobişnuit de multe jocuri consecutive de macao. De unde să ştie că, în timp ce se veselea dând porunci de zor şi schimbând culoarea după placul inimii, el de fapt îşi mânca din infimul dram de noroc ce îi fusese hărăzit.

Aşa se face că cei doi nimeriră într-un vagon cu băieţi cu mai puţine clase laolaltă decât trenul.

Pe hol se perindau personaje. Un ţigan încerca să îi constrângă pe flăcăi să consume bere ieftină vândută de dânsul la suprapreţ. Adaos comercial rezultat din îmulţirea preţului cu preţul. De două ori. La 5 minute după el, garda căuta să amendeze consumul de băuturi alcoolice în tren. Ptolemeu în ţara lui Papură. Corneliu Papură, fost jucător al Universităţii Craiova, mai nou deţinător de ţară.

Personaje. Unul, fost repetent la creşă, care nu părea să fi absolvit cu bine grupa mică, se atârnase de semnalul de alarmă. Avertizărilor disperate ale celorlalţi pasageri el le răspundea cu bezele şi zâmbete tâmpe, nepărând să înţeleagă gravitatea situaţiei. Dimpotrivă, australopitecul începu să tragă şi mai abitir de semnalul de alarmă, după ce în prealabil îi incercase oricum rezistenţa, mai mult sau mai puţin conştient, la fiecare zgâlţâire a trenului. „Este de neclintit!”. Ptolemeu îşi propti capul în mâini şi se gândi cum ar fi să îi plouă în gât. Revigorant.

Combinaţia de aburi alcoolici în privirea celui mai bun nou prieten al semnalului de alarmă şi antichitatea trenului au făcut ca aţa să nu se rupă, trenul să nu se oprească, universul să nu se descentreze. Trăiască produsele autohtone.

Î: Ce e mic, rotund şi albastru?

R: Un pătrat roşu fabricat în România.

Şi pentru că tot am intrat pe un făgaş patriotic, să salutăm un grup special de oameni, a căror zi se sărbătoreşte astăzi. ŞI-O sărbătoresc azi, ei între ei. Indivizii aceia care spun „a place” în loc de „a plăcea”, „a introduce” în loc de „a prezenta” şi bineînţeles „a suporta” în loc de „a susţine”. Aţi ghicit, e vorba de oamenii care faultează limba română, denumiţi în popor aromâni.

Doresc pe această cale să îi felicit pentru iniţiativa lor de a avea o zi în care să se distreze şi să se simtă bine, pentru că sunt şi ei, de ce nu, oameni. Cu lipsuri, evident.

De asemenea, ţin să îmi exprim încrederea că, într-un viitor nu prea îndepărtat, aceşti oameni vor pleca înapoi în ţara lor, acolo de unde au venit, să se războiască în continuare pentru făşia Gaza.

Nu în ultimul rând, aş vrea să îi transmit calde salutări lui Iolaus, care nu a avut nici un rol în această poveste, în afară de a avea un nume bicisnic.

O producţie „O doagă lipsă”.