Pendejos

Înainte să fie un vehicul cu nume de personaj din X-Men, Dacia a fost un stat. Cei mai vârstnici dintre noi îşi amintesc că a existat o vreme când ţărişoara noastra nu era populată de români. Nuuuuu, în spaţiul carpato-danubiano-pontic (între munţii Carpato, fluviul Danubiano şi suveranul Pontic) trăia odată un popor vrednic, care juca marocco cât era ziulica de lungă, iar singura grijă a locuitorilor era să nu le cadă cerul în cap. Pentru că ar fi fost greu de pus la loc.

Dacii, căci despre ei este vorba, au lăsat în urma lor dovezi de netăgăduit ale influenţei lor de peste ani, numeroase cuvinte dacice făcând parte din vocabularul contemporan al cetăţeanului de rând. Cuvinte ca brânză, viezure, mânz, internet, extravagant sau cisternă sunt şi azi nelipsite din exprimarea maselor.

Şi se făcu că se întruniră toţi dacii la un summit. Asta înainte să vină francacofonia şi să-i zică sommet. Care se pronunţă some. Cu accent pe e. Dar se scrie sommet, pentru că francezii sunt anapoda.

Şi cum stăteau ei la summit-ul lor si jucau de zor marocco, se găsi un flăcău mai neaoş pe nume Burebista, dar căruia toţi apropiaţii îi spuneau Bubi, să ia cuvântul. Şi într-un moment de nebunie, acesta puse mâna pe toate beţele de marocco şi le ridică deasupra capului.

„Tovarăşi”, zise, ca un om modern ce era, „fiecare băţ de marocco reprezintă un trib dac. În afară de cotco daci, pe ei îi reprezintă balega din curte. Şi în afara de chiba daci, care sunt doar unul, şi este de fapt o poziţie la karate.”

Aplauze. Rumoare. Forfotă. Cetăţeanul turmentat intră în scenă. Pluto latră. Sandy Bell guiţă.

„Împreună suntem puternici!” continuă el. Dar capetele luminate prezente la întrunire nu mai erau atente le ce bolborosea tânărul dac. Toţi ochii erau aţintiţi asupre beţelor din mâna acestuia.

„Dar singuri…”, spuse, şi începu să rupe beţele unul câte unul.

Timpul stătu în loc. Mec Donalds şi boierul Fone Vodă dădură faliment. Cerul se prăvăli peste daci. Într-un colţ, nişte ghetto daci încinseră o geampara.

Căpetenia summit-ului tâşni numaidecat în picioare si mugi către gărzi „Luaţi-l! Capul să-i stea unde-i stau picioarele!” Iar nefericitul Bubi nu era un om elastic. Şi cu atât mai putin erau dacii pregătiţi pentru ideile sale inovatoare. Aşa se face că povestea noastră are un sfârşit tragic şi abrupt.

Data viitoare, viaţa tumultoasă a lui Decebal Scorburillo. Crăciun Fericit.

(Şi da, în poză este Vlad Ţepeş. Burebista era urât. Plus că aşa apare blogul in motoarele de căutare. V-ar surprinde să aflaţi la ce dau unii Search ca să poposească, într-un final, aici.)