Pendejos

In care se vorbeste despre altceva decat aventurile mele in Olanda. Pocaiti-va, paganilor!

Acum, normal, tot romanu (si mozambicanu, conform trackerului de pe site care ne arata cine si de unde ne viziteaza pagina) astepta cu sufletu la gura partea a doua precum urmarile integrarii sau campionatu mondial de dat cu parerea. Cu stupoare (cuvant care imi aduce aminte invariabil de miere, prin asemanarea cu un alt cuvant care incepe cu ‘stup’, si anume ‘stup’) veti constata ca partea a doua nu are nici cea mai mica legatura cu prima parte. Asta explica acel ‘si nu numai’ din titlu.

Glumeam.

Reluam asadar, firul epic din mlastinile Mordorului, unde micii hobbiti se ascundeau de Saruman, Sauron si alte cuvinte cu S.

Glumeam. Nu are legatura cu prima parte. Obisnuiti-va cu ideea.

Revelion. Integrare. Intamplarea a facut sa intampin anul nou din Sibiu. Capitala culturala europeana in 2007. Numa’ mie mi se nazari ca in oricare oras cat de cat mai rasarit din Romania in afara de Bucuresti, lumea e mai civilizata ca in infecta noastra capitala?
Revenind, sibienii, care tin de radacinile lor sasesti ca omu dus la spanzuratoare de scaunu de sub el, ii zic Hermannstadt. In traducere libera si captiva deopotriva, orasul lui Hermann. Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine asta m-a facut sa-mi pun imediat intrebarea ‘cine e Hermann?’ Imi pusesem in gand sa aflu, dar mi s-a facut foame si am uitat.

Si am ajuns si in Olanda, da. Mureati de curiozitate. Doua cuvinte pe care le-am fluturat cu fiecare ocazie ivita au fost: business trip. “Scopul calatoriei?” Business trip. “20 de euro pedala, domnu’!” Business trip! “Ce mare e!” Hm?
Aceste doua cuvinte aparent inofensive maresc simtitor sansele oricui, oricat de urat ar fi, de a avea parte de sex murdar.
Evident ca business trip insemna si o vizita la locul de munca. Odata ajuns, am fost intampinat de o mica armata de oameni, cu masti de gaz si bete in mana. Unu care parea mai rasarit a scos un icnet, ceva ce suna a “Sieg Heil!’ doar ca pe olandeza, adica tot asa, moment in care toti au venit spre mine si au inceput sa ma impunga cu betele. Cand s-au convins ca romanul e si el om cu maini, picioare si alte asemenea extremitati, s-au potolit. Ei. Colegii mei din Tarile de Jos, dragii de ei, luai-ar Gaia si afundai-ar sub nivelu apei pana nici un dig nu le va mai fi de folos.
Ah, Olanda! Curatenie, mai multi homosexuali decat la un concert Bitza, bicle mai multe ca oameni, droguri legale. Insa ceea ce pun pariu ca un stia nimeni e ca olandezii inca tin sclavi. Bine, nu ei, dar ii tolereaza. Odata pe an, in Decembrie, vine cu vaporul din Africa Elvis Presley. Deghizat abil in Mos Nicolae; si cu el pe vapor, o armata intreaga de sclavi albi, dar pictati negri, pe care-i trimite in toata Olanda pentru a aduna droguri si ciocolata pentru perversul Mos dependent de droguri. Si ciocolata. Iata dovada!

Ca intr-un film foarte prost, cu salturi cronologice inexplicabile, trecem acum la punctul culminant, motivul pentru care nu m-am intors la timp in tara pentru a canta mai bine decat Afu Ra. La concertul lui Afu Ra.
Amsterdam, aeroportul Schiphol, vant si grindina. Chelia mea arata la fel; datorita Drei Wetter Taft, sponsor oficial Funktastics. Ajung la check-in, deja cu gandul la cate versuri va mai balbai colegul meu de trupa de data ASTA, si prezint biletul. Asta se intampla cu juma de ora inainte de decolare. Fara sa clipeasca, prostuta de la ghiseu mi-a spus ca e prea tarziu pentru a mai putea face check-in-ul, de parca imi spunea ca era prea tarziu sa-mi mai platesc factura la telefon si sa vin maine. “Nu se poate face nimic?” “NU”.
(mica paranteza apropo de factura de telefon: muie connex vodafone, vedeale-as sediu patat in sange rosu ca si culoarea logo-ului lor – explicatia in partea a 3-a- si apropo de “nu”, muie microsoft word care transforma fiecare “nu” automat in “un”, astfel ca tre sa fac mereu cale intoarsa din scris si sa corectez. Fir-ar ei ai dreacu cu programu lor nevolnic si bicisnic cu tot. Si da, as putea umbla la tools > spelling & grammar, dar n-ar mai avea haz.)
Asa. Ne intoarcem la ghiseu, fix in momentu in care eram pe cale sa-i despic capu’ domnisoarei cu un pix si sa vad cum ii iese creier prin urechi. “Reading my lecture is like Hannibal Lecter, pass the ketch-up..” Visam cu ochii deschisi la scene barbare, vroiam sa ma infrupt din ficatul ei proaspat. Dar e aeroport, nu poti sa zici nici car, nici mar, nici el salam eliekom, ca vin sectoristii lor si te salta si te duc la puricat. Asa ca am asteptat cuminte noua ore si n-am mai cantat. La fel cum aveti si voi de asteptat noua zile partea a 3-a. Si in a 9-a zi Serafim se va ridica si va zice: “ma mananca”. Si se va scarpina. Si din locul in care se va scarpina va tasni o samanta. Si o poveste. Pe joi!