Pendejos

Pur si simplu stau si mă uit in monitor ca vorba ceea în care protagonişti sunt un viţel şi o poartă şi mă întreb oare câtă plictiseală încape într-un om? În ce se măsoară plictiseala? Se măsoară plictiseala? Plictiseala este transmisibilă? Dacă da, pe cei căi se întâmplă acest lucru?
Nu mişcă nimic in rahatu’ ăsta de birou in care mă aflu, o gramadă de obiecte zac pe biroul meu, nici unu nu mişcă, nici unu nu schiţează nimic, toate sunt ca şi moarte in morţii lor! Nici nu ştiu de ce m-am apucat de scris… Despre ce să scriu? Mai bine m-aş culca, da’ cică la muncă nu se cuvine asemenea comportament, don’t sleep on the job, muie mă!

Când îmi e lumea mai dragă se ţipă la mine… nu pentru că nu-mi fac treaba cum trebuie ci pentru că lucrez cu o şefă care daca ar fi să mă iau după grosimea ridurilor de pe figură, sigur a fost crescută in confortul stalinist, vreme în care ţipatul era la moda… oare cât mai rezist până i-o retez?
Gibonul din stânga mea se amuză copios ascultând un radio olandez, io nu înţeleg o iotă din acele cuvintele forţate… Nu pot să nu observ că i-a rămas la gura nişte foietaj de la merdeneaua pe care probabil a mâncat-o pe post de mic dejun in drum spre birou. I-aş fi spus să o înlăture da’ am aflat că mai târziu o sa plece până la bancă şi mi-am dat seama că dacă tac, o să ajut măcar o casieriţă să zâmbească azi, cu puţin noroc o să râdă toată banca de ea, o s-o arate cu degetu’ şi o s-o ţină minte, recunoscând-o de fiecare dată când intră pe uşa băncii.
A treia e ok…
Am strănutat adineauri şi niciuna nu mi-a zis “Sănătate/Noroc/Măricel/Dute-n Morţii mă-tii”, ce nesimţite!

Mai încolo o să şterg acest articol pentru că e scris la plictiseală şi in sictir…

Beti POP si fumati droguri naturale la munca!