Pendejos

Vremuri grele. Se apropie dez-integrarea. Taman ce am scapat de francacofonie, de invatase tot romanu sa zica some cu accent pa e in loc de samit cu accent pa a. Oameni lati cu minti inguste, confuzi si bulversati. Banel da piept cu Becam si sare cat colo, cu intreg aliotmanul cu tot. Vremuri grele, prea putina alinare. Printre copaci se intrezareste putina lumina. Cum, pe 4 noiembrie, vine Promoe la noi? Si Funktastics in deschidere? Oau, fir-as al dreacu, sa-mi bac bastonu. Inca e speranta. Si auto-promovare fara rusine.

In tot acest timp, subsemnatul, ilustru membru Pop squad, fu si este inca in vacanta. Da, vacanta, acea parte a anului rezervata copiiilor mici, mortii lor. E un cuvant pe care nu l-am mai auzit de mult. Tolanit intr-un scaun pliant, exersandu-mi activitatile creative cat e ziulica de lunga, creierul se reseteaza si mai apoi reincarca, iar buricul veninos al degetelor se ascute. Cu noi idei si moduri de a scarbi lumea, evident. Pentru flori si elefantei roz, incercati site-ul Rebel Music, am auzit ca se pricep la asa ceva. Ca la muzica, eh..

Ceea ce ne aduce la bukkake, caci nebanuite sunt caile Domnului, si nici eu nu stiu cum am ajuns la acest subiect delicat. Bukkake este de fapt momentul acela, cand te afli in centrul atentiei, din cel mai gresit motiv posibil. E copilul ala de care radeau toti la scoala, o clasa intreaga cu degetele intinse si gurile cascate, vociferand malefic. Cu visul unui viitor bukkake party impregnat pa encefal, am sadit prima samanta in mintile voastre. Pe joi!

Heiheihei aseara am iesit la club fara ei, baetzii mei din binecunoscuta tagma a cabronilor, putelor si pendejosilor. Unul dintre motive ar fi ca, totusi, avem si vieti separate si nu trebe sa ne vedem tot timpul frate, plus ca era ziua unei colege de corporatie care m-a procopsit cu o invitatie plina de inspiratie la alcool gratis adica pe banii ei. Si m-am dus de dragul ei ca e fata faina. Prima locatie aleasa cu gratie a fost una dintre acele cafenele cu pretentii de 5 stele si perdele..rosii.. unde era un numar indecent de baetzei tip Akcent… din aia cu maiou fara maneci sa se vada mandrul brand lucrat la sala de fitzness. Plus freza de rigoare adica acea tunsoare cu chica carliontzata la spate rebel si data cu gel, bleah, copii, anii in care era la moda chestia asta s-au dus lasati-o dracu’ de traba si oricum aia erau toti homo in afara de MCHammer care era doar pitic si penibil cu pantalonii in vine desi tzopaiam de rupeam pe muzica lui.

In fine, dupa un gin sh-un meci care s-a terminat cu bine ne-am mutat in alt club de rahat. Da’ ce club. CE CLUB! Poate lumea il mai stie se numeste Planter’s si este tot o bodega cu pretentii de 5 stele, fara perdele, populata de baetzi care trimit bezele la orice obiect suspect ca ar avea in posesie doo gemanduri (in limbaj popular se mai numesc si “tzatze”). Geamanduri pline de figuri erau destule : si mici si mari si de plastic si de fier si de gumilastic unele proaspat vopsite altele chiar ruginite de la atata stat in apa. Geamandurile purtau tocuri brici cu sclipici si ginshi Paco Armane cu lanturi si galoane, marinarii care veneau sa le culeaga erau ceva mai stilati , cravata si costum, trabuc si parfum alea alea plus un amarat cu un tricou pe care scria “Proud to be Roumanian. Fuck Hungary”. Amice, stim ca esti idiot, mai e nevoie sa ne dai si chitanta??. Sh-a urmat muzica de disco, tagadam, haus, gie, gie si bam bam. hey DJ where’s the beat? si baetzasii cu pipitzele au inceput sa se frece si sa-shi etaleze fitzele si atunci mi-a venit sa ma pish. Si ma opresc din versuri acum pentru mai ca m-am pishat pe mine de ras cand am vazut ca in tzara celorcesesparginfiguri se poarta veceurile TURCESTI. Lmao ca sa vorbesc in termeni de computer nerd, fuck, lmao de doua ori, cum baascaaaa mea se duc feteleeee aleeea sa stea pe vine cu tocuri de 12 la buda turceasca? Nu stropesc pielea de crocodil cu substante galbui? Jur ca in viata mea nu m-am distrat asa tare.
Rabdarea mea insa a ajuns la limita. Care era cel mai bun loc de a ne spala de parfumul de Planter’s? Votul a fost unanim: bodega bodegilor, spelunca speluncilor, imputiciunea imputiciunilor: Fiiire. Aceeasi muzica ca acum doi ani cand am fost ultima data, alcool prost si copii de liceu dar macar au bude normale(atunci cand nu se drogheaza sau se frichi-frichi unii prin ele). Plus ca ascultat si urechea mea un Cake.
Perhaps, perhaps, peeeeeerhaps.

In seara asta in spelunca descrisa mai sus, adica Fire, concert Funktastics. BE THERE!

Sa fi fost vreo 8 fara un sfert, intr-o seara de septembrie, cand obosit dupa o zi de tras la jug pe plantatie, imi taraiam fizicul epuizat pe o bancutza din metroul denumit foarte inspirat “Laleaua” (chiar- cine draq a botezat metrourile atat de gay?- dar asta e alta discutie). Era cam fuleala ca deh, pe la ora aia tot functionarul “multinational dezvoltat” se intoarce acasa. Nu a trecut mult pana sa zaresc ceva ce nu putea trece neobservat: – un gagiu pe a carui fatza parca scria “nu sunt roman” cu o camera foto in mana incerca sa prinda pe cardul de memorie minunatia de metrou in care ne aflam. Si cum se uita el asa pe LCD-ul camerei si se conversa in germana cu o gagicutza (destul de buna de altfel) care probabil ii servea drept ghid in Safariul lui prin Bucuresti, se declanseaza un blitz timid- suficient cat sa se intoarca tot metroul spre el. Si atunci sa vezi show: – un nenea gardian de la o firma de asta cu nume scos din povestirile cu eroi ai antichitatii, se “autosesizeaza ” si din trei salturi de gazela, parcurge 3 vagoane asemeni unui dementor in cautarea prazii: – “Baaaaaaaaaaaaaaah nenorocitule ce !@#$ mea faci acolo? Nu stii ca nu ai voie?!” Pelerinul nostru s-a prins imediat ca ceva ceva tot a facut el si lasa camera de la ochi si incearca sa o puna in geanta. Kanci. Proteus sau Zeus sau cum draq il chema pe ala cu o camasa inflorata pe sub salopeta de gardian incepuse deja sa il imbranceasca si sa il admonesteze pe tonuri care de care mai alese si care nu pot fi reproduse. Dupa ce s-a prins ca nu se pot intelege… din cauza pragului lingvistic, “bodyGUARDUL” incepe pe o voce baritonala:”Da-mi filmul, in gatul matii, ca daca nu te bag la bulau!” , neamtzul- nimic, asta iarasi : “Filmul bah tu nu auzi”. Puicutza ii traduce neamtului…omul zambeste vadit incurcat…”digital” (a se citi dighital- ca la nemtzi), ….”Filmul”…”DIGHITAAALL”…”FILMUL”…”DIGHITAAAAAAAL”.
Pauza de gandire…gardianul se lasa pagubash…ii mai arata ceva amenintator cu aratatorul si ii intoarce spatele cu o fraza de gratzie:

” FI ‘RATZI AI DRACUL DE BOZGORI NENOROCITI “…metroul pleaca

Melodia de azi: Sick puppies – “All the same”
Filmul de azi: “Seeing other people”

Gata am ajuns si io la munca…. Cu freza noua si cu tricoul calcat am fost sa-mi fac cerere de pasaport ca vor mesterii pentru care lucrez sa ma trimita pe banii lor peste hotare. Faza funny este ca gagiul de la ghiseul pentru Depuneri Cereri Pasapoarte Simple, functionarul adica, era sa nu-mi primeasca foiliii pentru care am stat toata dimineata la cozi impreuna cu toti pensionarii din Bucuresti in afara de bunica-mea pe care stiu ca am lasat-o acasa, pe motiv ca nu mai seman cu poza din buletin “- Pai da, da’ eram clasa 8a…” zic io usor amuzat de situatie dar pe deplin constient ca ala, pardon, functionarul poate fi prost si sa-mi refuze cererea… “- Uitati-va va rog la mine” imi zice uitandu-se peste ochelari (da, avea si ochelari…), a stat pe ganduri vreo 3-4 minute… cu ochii cand pe mine cand pe buletin. Io incercam sa nu pufnesc in ras si sa imit mimica din cartea de identitate, adica un zambet idiot la care am renuntat la sfarsitul scolii generale – era motivul pentru care nu prea aveam succes la fete, toate acestea fara succes, nu-l convinsesem (v-am zis ca era un zambet idiot). “- Nu aveti permis de conducere sau vreun alt act de identitate cu poza?” ii arat legitimatia de la Metro care din pacate si aia era facuta acu’ doo saptamani si el dandu-si seama de acest lucru exclama “- Pai aveti aceeasi fata!” a zis-o in asa mod incat imi venea sa-mi cer scuze. “- Chemati pe altcineva sa se uite la mine” ii zic io in speranta sa get it over with… “- Nu nu, in primul rand, eu tre’ sa-mi dau seama ca sunteti dumneavoastra!” moment in care mi-am dat seama ca nu prea il duce capul si l-am rugat respectuos si constient ca mi se poate refuza cererea sa ia o decizie ca sa nu mai pierdem timpul, moment in care, fara sa exagerez, se uita in stanga apoi in dreapta, observa ca ceilalti colegi nu au fost atenti la discutia noastra si cu un gest facut usor din cap imi transmite sa ma asez pe scaun pentru fotografie, imi face repede poza dupa care imi da o foita si-mi zice “- Veniti pe 24 sa-l luati, la revedere! URMATORUL!”

Ce isteric!

Mi-am adus aminte zilele astea cand mergeam pe Lipscani ca in Olanda, “oamenii cu sprayul” adica pustii aia fantomatici care lasa pe ziduri tot felul de hieroglife moderne pe care nu le poti descifra decat la o privire mai atenta, au devenit in timp angajati ai primariilor din diverse localitati…suna ciudat ca din “rebel/non-conformist” sa te transformi in “om al municipalitatii”, dar nu e vorba de functionar in adevaratul sens al cuvantului, oamenii astia faini nu erau recrutati pentru a ingrosa randurile birocratiei, ci pentru a face ceea ce stiu ei mai bine- sa mazgaleasca.
Nu stiu prin ce minune- daca fu cu aprobarea primariei sau ba, dar cert e ca si in Bucuresti a luat fiinta un fel de zid al plangerii pentru cei care, satui de creioane, au inceput joaca cu sprayul

si baietii au reusit sa imbrace zidul asa de fain incat aproape nu iti dai seama ca a fost facut cu sprayul. Mai mult, unele personaje au tendinta sa iasa din desen – atat de reusita e impresia de 3D creata de sevaletul stradal. Daca vreti sa vedeti minunea in persoana…faceti in asa fel in cat pasii sa va poarte si la intersectia strazilor Pictor Arthur Verona si Dionisie Lupu…

…va garantez ca macar 10 minute nu va veti putea desprinde privirea de un zid care pana de curand a fost lipsit de stralucirea si culoarea pe care o are acum. Si ca sa nu uit…puteti intalni ceva similar pe Lipscani- la scara mai redusa, dar la fel de colorat.
Cat despre ce se mai poate face cu un dram de spray cu vopsea si mult talent si imaginatie, fiti atenti la tipul asta(multam Cake- poate ajung si eu sa vad asa ceva live)

Melodia de azi: The Perishers – “Nothing like you and I”
Filmul de azi: “Green Street Hooligans”