Thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, thank you, …banui ca toata lumea a avut ocazia sa vada celebra animatie flash cu doua animale tembele care spun “one million thank yous”. Nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca cei doi au fost creati de Hallmark si ca au si site www.hoopsandyoyo.com , ba mai mult exista o adevarat industrie de hupshi si ioioshi. Sau poate sunt eu “inapoiata”.
Sunt de-a dreptul uimita de faptul ca cei de la Hallmark au reusit sa creeze niste e-carduri la care sa nu vomiti instant ba mai mult decat atat… la care sa si razi. Folositi-le cu incredere. They are not gay.
Discutand cu Sera despre soarte blogului nostru am decis ca nu ar trebui sa mai bagam posturi “goale” adica numa imagini fara scris…daaar asa de mult mi-a placut clipul asta (via Floricel) ca nu m-am putut abtine. Plus ca mi-e foarte somn si cum nu am pofta de scris ma achit mult mai usor de obligatia de a posta in fiecare marti.
Comentariile cred ca sunt de prisos.
Multinaţionala unde lucrez a găsit de cuviinţă să aibă grijă de viitorul şi sănătatea lemmingilor corporatişti oferindu-le Cola si Fanta la discretie. (banii obţinuţi din reclama la COLA şi FANTA au fost adăugaţi la fondul de rulment al Pop Squad. Mereu am vrut să zic “fondul de rulment”.) Fiind un om cutezător din fire, am imbrăţişat această iniţiativă nobilă a companiei, chitit pă pagubă, consumând cantităţi incomensurabile când de Cola, când de Fanta. În rest, sunt un om sănătos, care preferă produse de calitate indiscutabilă şi incontestabilă.
Această veritabilă mană cerească este gandită in aşa fel incât lemmingul, când simte setea în gâtlej, să se deplaseze spre bucataria comună, pentru a-şi umple un păhărel mic mic şi a bea ca americanii, nu înainte de a face plecăciuni, osanale si jertfe la adresa lu’ Bob şi a socializa, cordial, cu ceilalţi lemmingi. (Bob = şăfu al mai mare, numit generic Bob. In cazul nostru, pă el îl cheamă Leri)
(paranteza număru doi: paharele sunt genul de pahare de plastic pe care nu le cumperi niciodata când pleci la grătar, strâmbând din nas cu tovarăşii de beutură „cum să ne îmbătăm NOI cu ASTEA? NOI avem antrenament!” În acelaşi timp, sunt genul de pahare pă care le cumperi când ai musafiri)
Am generat murmure dezaprobatoare, stereo, când, dând dovadă de un spirit întreprinzător nemaiîntâlnit, am luat o sticlă întreagă la birou. Spock, there is a rift in the timeline! I know commander! It’s caught my ears!
Toate bune, până când mi-am dat seama că mini paharele vor necesita un efort suplimentar din partea mea. Umple, bea, umple, bea, şi tot aşea într-o veselie. Momentan contemplez aducerea unei halbe, la birou. Nu se pune problema să beau din sticlă, nu suntem animale. (Deşi unele colege arată cam aşa)
Invăţătura de azi nu există.
Melodia de azi e magică, iar de filme nu am timp. Pe joi!
De cate ori, in monotonia agitata a unei capitale ce paseste din ce in ce mai lesne spre titlul de metropola europeana te-ai oprit putin sa fii mai atent la tot ce e in jurul tau… sa uiti de tot ceea ce te impinge de la spate pentru a accelera pasul spre o linie de autobuz oarecare sau sa cobori in graba scarile la metrou in speranta de a-l prinde pe urmatorul… Te-a prins vreodata ploaia intr-un parc? Ai stat sa asculti cum fiecare picur ce cade pe o frunza de nufar are muzica lui care te face sa uiti ca esti in oras, care pur si simplu te face SA UITI…?
Si apoi devii sensibil, sau mai bine zis mai dispus sa vezi frumosul in orice, pentru ca la urma urmei, atunci cand frumosul e mai greu de gasit, atunci il apreciezi mai mult si cautarea lui devine o adevarata odisee, la sfarsitul careia nu te asteapta altceva decat satisfactia unei revelatii- in momentul acela, DOAR TU ai vazut ceva ce altii au ignorat si DOAR TU te simti mai implinit, mai intreg.
De fapt, poti ignora tot ceea ce am scris pana acum sau poti considera cuvintele de mai sus doar un preludiu la pozele de mai jos. Asadar, la rugamintea lui Cake (care acum probabil o arde prin Barcelona cu un pahar de sangria sub buze), doamnelor si domnilor va prezint : Room With a view:
1. summer view:
2. autumn view:
3. winter view:
4. spring view:
Acestea fiind scrise si postate, va invit sa popositi din cand in cand pe la mine, daca nu cu o camera foto, macar cu dispozitia necesara pentru a admira privelistea…
Melodia de azi: Michael Andrews – “Mad world” (thanks to “Jaws” for sharing it)
Filmul de azi: Before Sunrise (1995)
PS: All the credits go to Dragosh for showing me what a great view we have and how it changes every season- May you be well wherever you are my friend…
Dave Chappelle-Weed Conversation-(stand up comedy)
I felt asleep in this house, and while I was sleeping………………… I am just gonna kill that mother fucker, that’s all you need to know. ……………………….FUCK CARROTS
Si uite asa stateam io ca omul si ma relaxam intr-un chillin session desavarsit … cand niste tavarasi from the “rastafarian religion” mi-au aratat ceva mishto ce merita impartasit…deci light up yo’ splif
and chill like this dude right here…
Big respect to my man Bob Marley
Melodia de azi: Gnarlz Barkley – “Smiley faces”
Filmul de azi: “Blow”
Dat fiind ca netul meu abia se taraie, dat fiind ca mi-e prea somn ca sa mai scriu lucruri destepte si mai ales, dat fiind ca 90% dintre pendejoshii care scriu pe acest blog au lucrat (unii inca mai lucreaza) cu “feckin” Scottish people (chitrosii naibii) postez o mica sceneta a la Robin Williams.
Nu sunt sigura ca toata lumea o sa o guste asa cum trebuie, dar va asigur ca pentru noi, cei care ne-am chinuit zi de zi cu “1,2,3,4, feiv,sex,seven,eet,nein,tein” e un adevarat deliciu
Corporatisti din toata lumea uniti-va! Acum avem un site care ne va salva viata!
Multumim Sera! (no longer din Pipera).
Una dintre cele mai negre perioade ale fiecarei luni este fara indoiala vichendul pre-salariu… cele 2 zile si juma in care macar teoretic ai timp sa faci ce iti trece prin cap fara a te gandi ca a doua zi trebuie sa te prezinti fresh si cu chef la birou, ca si cum nu te doare capul de la bauta din seara anterioara sau ca si cum iti amintesti ce ai facut in seara anterioara. Henyway…
Ce e asta…simplu: Plimbare cu o camera foto prin orasul care in mod normal iti creeaza o sumedenie de nervi pentru ca de obicei te grabesti prea tare sa il strabati si intalnesti prea multe obstacole…Ei bine azi nu e cazul…ai timp berechet ca doar deh- nu e ca si cum ar trebui sa te faci frumos pentru o iesire mondena in seara asta- esti falit…de unde si relatia: “ bani 0 = timp infinit”.
Asadar, dupa puteri, te inarmezi cu ce ai in dulapiorul cu gadgeturi- recomand un SLR digital- ca daca vrei sa vanezi ceva frumos…iti trebe dom’le si o pusca de calitate…
Si in cele din urma iesi prin orasi cu ochii cat cepele dupa ceva misto de surprins pe Cardul de memorie. Si uite ce vezi:
apoi dai cu ochii de minunile naturii:
dar si de cele facute de manuta omului:
si nu ai cum sa nu zambesti cand treci strada…
daca din cand in cand intalnesti si astfel de situatii:
Dar dincolo de toate astea, partea buna a unui Urban Photo Hiking e ca ajungi sa apreciezi orasul care in timpul saptamanii de lucru pare sa te sece de energie, sa te aduca in in pragul unor crize de nervi cu toata aglomeratia si probleme pe care ea le cauzeaza…In urma unei astfel de zile… Uiti pana si de politica…
si te apuci sa vezi frumosul in orice si peste tot…oricat de ascuns ar fi…
Cam asta ar fi…ba nu- un sfat:
Cunoaste-ti-va orasul…veti fi surprinsi cat poate fi de frumos uneori…
Filmul de azi: “Lucky number Slevin”
Melodia de azi: “Gabriel” by Lamb
Toata noaptea am visat bulgari cu castraveti infipti in dos si mamaligi zburatoare care reteaza capetele acelorlasi bulgari. In frunte cu Stoicikov. Bulgari torturati, bulgari schingiuiti si tot asa. Precizare: nu castraveti d-aia mici si piperniciti, ci d-aia tratati cu diferite substante. Cu dimensiuni obligatorii. Cum o sa ne impuna UIE sa crestem.
Mama lor de bulgari. Seara incepuse mirobolant. Bere, goluri, Stoicikov turbat la gratii. Stim cu totii ce a urmat. Cei ce nu stiu nu sunt barbati adevarati si nu merita vreo explicatie suplimentara. Sau sunt fete. Scuzati-mi misoginismul si prejudecatile pa baza de sex. Asa pierd eu firul narativ.
Asadar, am purces pa strazi, in cautare de, evident, bulgari. Spre dezamagirea colectiva, nu am gasit picior de bulgar in oras. Intr-o tentativa disperata, am inceput sa ne chestionam intre noi, doar doar vom descoperi niscaiva sange de bulgar. Ti-ai gasit. Romani, machedoni si egipteni. Ba chiar am trecut pe langa niste flacai ce pareau a fi din Zimbabwe, moment in care un tovaras mai hatru a strigat ‘Zimbabwe!’, ca tot omul ce vrea sa-si exprime prietenia si fraternitatea fata de alt neam. Dupa reactia lor ne-am dat seama ca NU erau din Zimbabwe.
Ca sa ne mai inecam din amar, am poposit si la Mec, pentru merinde. Alt tovaras de drum a gasit de cuviinta sa-si inece amarul bagand un hamburger intreg deodata in gura, precum se poate vedea in poza de mai jos:
Intremati si cu un licare de speranta ca un bulgar se va ivi, totusi, naiv si nebanuitor, ca dresorul ce isi pune capul in gura leului, am purces din nou la drum. Odata ajunsi la stadion, ne-am echipat, ne-am pus chilotii si jambierele si ne-am pozitionat pentru poza de grup. In poza se pot observa cu ochiul liber celebritati autohtone (you may remember him from such timeless classics as the Burger and/or Chio commercial), tineri egipteni confuzi asupra originilor lor (wanna be black, care se jura ca e din giurgiu, in coltul din dreapta sus, si al sau var, in stanga jos), pe scurt, popari desavarsiti. Subsemnatul se regaseste si el, langa egipteanul de giurgiu.
Echipati si gata de scandal, pardon pop, am golit sticla dupa sticla pana in zori. Cu regret raportez ca nici un bulgar nu ne-a taiat calea. Pe joi! (de data asta ma tin de cuvant). Si nu uitati, daca vedeti vreun bulgar, sunati la 1800-POP. Am eu ac de cojocul lor.